Scandal cimitir Valea Uzului. Attila Korodi, scrisoare către ministrul Culturii

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, a trimis o scrisoare oficială ministrului Culturii şi Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel', în care a cerut explicaţii cu privire la bazele juridice şi simbolistica crucilor de beton amplasate în Cimitirul de la Valea Uzului, dar şi la simbolurile folosite de participanţii la ceremonia care a avut loc la necropolă în data de 6 iunie.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, deputatul Attila Korodi s-a interesat care este temeiul legal în baza căruia Ministerul Culturii a dat aviz favorabilă, săptămâna trecută, pentru conceptul ansamblului monumental format din soclu şi 50 de cruci de beton. De asemenea, în scrisoarea trimisă Institutului 'Elie Wiesel', parlamentarul solicită o analiză a imaginii monumentului din perspectiva simbolurilor afişate, susţinând că, potrivit mai multor opinii, 'există o asemănare frapantă dintre acestea şi simbolurile Mişcării Legionare, organizaţie considerată de factură nazistă şi interzisă prin lege în România'. În aceeaşi scrisoare se precizează că fotografiile realizate în data de 6 iunie la cimitirul de la Valea Uzului arată că 'participanţii la ceremonie au etalat simboluri pe care mulţi le-ar considera de natură fascistă, extremistă'.

'Este de neînţeles faptul că un minister poate emite avize contrar prevederilor legale aflate în vigoare, în condiţiile în care, cu o lună mai devreme, acelaşi minister a constatat că nu pot fi inaugurate crucile de beton amplasate ilegal deoarece acestea nu beneficiau de avizul favorabil privind concepţia artistică a obiectivului. Cu toate acestea, inaugurarea, după cum ştim bine, a fost organizată totuşi în 6 iunie', a declarat Attila Korodi, citat în comunicat.

El a cerut Institutului 'Elie Wiesel' să investigheze acest caz cât mai curând posibil, arătând că în România legea interzice folosirea simbolurilor cu caracter legionar, fascist, rasist sau xenofob. 'Scrisoarea a fost trimisă şi Institutului de Studiere a Holocaustului 'Elie Wiesel', în care am cerut să se analizeze simbolistica crucilor de beton amplasate ilegal de Primăria comunei Dărmăneşti, deoarece am constatat o similitudine aproape perfectă a acestora cu simbolurile folosite de mişcările legionare. De asemenea, avem fotografii ale participanţilor la festivitatea de inaugurare a monumentului, din 6 iunie, care au afişat simboluri fasciste.

În România legea interzice folosirea simbolurilor cu caracter legionar, fascist, rasist, xenofob şi ale Gărzii de Fier, iar afişarea în orice fel a acestor simboluri este considerată infracţiune. Prin urmare, am cerut Institutului să investigheze acest caz cât mai curând posibil', a spus Attila Korodi. Parlamentarul a adăugat că, 'din datele furnizate public de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor rezultă că în cimitirul din Valea Uzului sunt înhumate osemintele a 11 ostaşi români, în timp ce în lucrarea supusă avizării se doreşte amplasarea unui număr de 50 de cruci cu inscripţia Erou român necunoscut' şi că din documentaţia în baza căreia Primăria Dărmăneşti a solicitat aprobare din partea Ministerului Culturii reiese faptul că cimitirul militar din Valea Uzului se află în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Sânmartin din judeţul Harghita.

Şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a solicitat marţi premierului Viorica Dăncilă retragerea avizului acordat de Ministerul Culturii, pentru 'valoarea artistică', unui monument din Cimitirul Eroilor Valea Uzului, susţinând că este vorba de crucea celtică, ce reprezintă un simbol legionar din anii '30. 'Este vorba de un aviz care a apărut luni, săptămâna trecută, semnat de ministrul Daniel Breaz, legat de valoarea artistică, avizarea valorii artistice a acelei construcţii ilegale din cimitirul de la Valea Uzului şi am spus că noi cerem să fie retras acel aviz, fiindcă crucea mare conţine un simbol legionar, din anii '30. Şi acest lucru nu este corect, nu este acceptabil ca un minister, o instituţie guvernamentală, o structură guvernamentală să aprobe un simbol clar cu caracter extremist, legionar. (...) Este crucea celtică, folosită de nazişti, de legionari, de foarte multe formaţiuni şi mişcări de extremă dreapta', a precizat Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel