Săptămâna Mare, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci astăzi, în Lunea Mare

A început Săptămâna Mare, numită și săptămâna patimilor. Iată care este istoria zilei ce trebuie să faci astăzi, în Lunea Mare.

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor.

În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui, motiv pentru care fiecare zi a acestei săptămâni este considerată, încă de la începuturile creștinismului, măreață și sfântă.

Istoria din Lunea Mare

Lunea, înainte de orice, se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. În plus, în timpul deniei se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Iosif cel preafrumos, fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. 

Tot astăzi de face pomenirea smochinului cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.  Istoria smochinului spune că fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Ce să faci astăzi, în Lunea Mare

În Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște.

Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul ca "să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel