Sălaj: Migraţia, subiectul primei piesă de teatru produse de un muzeu

O piesă de teatru documentar despre fenomenul migraţiei în mediul rural a fost produsă de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, prima instituţie de acest gen care realizează un astfel de spectacol teatral.

Piesa de teatru a fost realizată în cadrul proiectului "Anonimii Migraţiei. Teatru Documentar Rural", care a vizat activarea culturală a unor localităţi din judeţul Sălaj, mai ales din mediul rural. Proiectul vizează realizarea unui spectacol de teatru documentar, a unui mini-turneu de teatru cu spectacolul produs, a unei expoziţii foto itinerante şi a unei broşuri tipărite.

"Suntem la momentul în care 'livrăm' primele produse pentru public şi anume piesa de teatru 'Sunt una dintre fortunate', ce va avea premiera miercurea viitoare, pe 6 noiembrie, la ora 19, la Sala Transilvania din Zalău, urmând apoi un mini turneu al piesei în localităţile în care s-a realizat documentarea pentru aceasta. (...) De asemenea, în 14 noiembrie vom vernisa o expoziţiei foto-audio, cu fotografii realizate de Vlad Petri, care a însoţit echipa de cercetare pe tot parcursul derulării demersurilor de documentare. În cadrul acesteia, pe lângă fotografii, vor putea fi audiate şi lecturate fragmente din interviurile realizate cu cei afectaţi de fenomenul migraţiei: cei rămaşi acasă sau cu cei care au plecat în străinătate", a precizat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul MJIA Zalău, Corina Bejinariu.

Potrivit acestei, piesa de teatru are la bază un text scris de dramaturga Alexandra Voivozeanu plecând de la interviurile realizate de echipa de cercetare. Subiectul prezintă cum la începutul anilor 2000, în căutare de mai bine, o femeie îşi împachetează câteva haine şi pleacă în Italia, unde ajunge să lucreze ca badantă, în vreme ce fiul ei de şapte ani rămâne acasă, în grija bunicii. Piesa de teatru are şi o coloană sonoră inedită realizată de trei artişti şi care va fi performată live în cadrul spectacolului, a mai precizat acesta.

"Multiculturalismul se concretizează şi în faptul că piesa de teatru va fi subtitrată în limba maghiară", a subliniat, în cadrul conferinţei, Agota Abran, cercetător ştiinţific în cadrul MJIAZ, coordonatorul echipei de documentare.

Rezultatele proiectului vor fi cuprinse şi într-o broşură ce va fi editată şi distribuită celor care vor vizita expoziţia şi vor fi încărcate pe platforma online a proiectului http://migratie.muzeuzalau.ro/ unde se vor regăsi multe din materiale culese pe parcursul cercetării.

"Din ceea ce ştim, suntem primul muzeu care produce o piesă de teatru şi asta pentru că noi credem, aşa cum am spus-o de fiecare dată, că muzeul trebuie să fie racordat la problemele actuale ale societăţii. Aşadar, publicul este aşteptat miercuri 6 noiembrie, de la ora 19,00, la premiera piesei de teatru 'Sunt una dintre fortunate' în sala din Clădirea Transilvania. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile", a conchis Corina Bejinariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel