Rugăciunea care se rostește în Postul Mare

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Știai că există o rugăciune care trebuie rostită în Postul Mare? O poți citi aici.

Rugăciunea care se rostește în Postul Mare

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l dă mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruiește-mi-l mie, sluga Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi sä nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin."

Rugăciunea care se citește în orice post

"Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim intru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţa asupra păcatului,- că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, şi Ţie slava înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Rugăciune de pocăinţă

"Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh - păcatele mele făcute în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul şi cu toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, şi am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să mă pocăiesc. De aceea, cu smerenie, mă rog: iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun şi de oameni iubitor".

- Image by jcomp on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel