Românul plecat cu TICO în Grecia, lecție de viață: Am să știu să râd pentru că mi-am trăit viața din plin

Ion Iliescu a devenit cunoscut ca românul care și-a urcat familia în Tico și a străbătut mii de kilometri de Grecia. S-a întors în țară, în același Tico, pentru al patrulea an la rând, și a povestit experiența. 

”Am încheiat și vacanța pe acest an. Ce pot să zic... sunt mut. După 2950 km dus întors și toate locurile superbe pe care le-am descoperit, ne-am întors cu amintiri despre care putem să povestim nepoților. Am doi copii cu ochi albaștri care (mi-au spus în mare secret) că lui David i se face un gol în stomac când vede apă turcoaz, lui Alexandra i se zbârlește părul pe mână când, după o curbă se zărește marea de sus de un albastru ireal. Cum să nu faci tot ce îți stă în putință să le trezești astfel de senzații?

”Tico, o mașină excepțională. Am impresia că și ei îi place în Grecia”

De patru ani mergem în Grecia cu aceeași mașină (tico) care este o mașină excepțională, am impresia că și ei îi place. Motorul se schimbă când plecăm la drum, trage mai bine, urcă în turații mai repede. Nu are electronică, totul e mecanic și orice inconvenient îl afli în secundă următoare. Pentru cei ce se îngrijorează de starea tehnică a mașinii îi asigur că am grijă de ea ca de copilul meu, are totul schimbat cu piese noi, totul reglat ca la carte. Ca să faceți o comparație, o bujie costă 10-15 lei, eu am dat 85 de lei pe una. De ce? Pentru că sunt obsedat de perfecțiune și nu poți fi perfect cu ieftineală. Mai avem un Spark dar nu e de plecat cu el la drum, ne obosește la drumuri scurte...

”Ai nevoie doar de puțin curaj”

În primii doi ani mi s-a părut normal să nu scriu că am mers în Grecia cu Tico, dar anul trecut a venit criza și noi eram atât de dornici încât am zis să mergem cu orice risc. Într-o seară (după ce ne-am întors) am zis să fac o postare motivațională cum că suntem 2 adulți plus 2 copii (deși Alexandra are 20 de ani) și că noi am bifat Grecia chiar dacă e criză și am dat bani (o grămadă) pe teste pentru 4 persoane, cum că e mișto și că fără roată de rezervă (nu ca fiță, doar că nu este loc și pentru ea) și că nu anulați că e tare lejer în Grecia și e păcat să găsiți motive să anulați vacanța, uite că se poate. Și da, e ușor să o faci dacă ai puțin CURAJ, de atât ai nevoie.

Mi-a scris un domn (doctor) că el are Logan și până să postez eu, era în cumpănă dar a primit mesajul ca fiind încurajator și și-a luat cazare cu gândul să plece în următoarele zile. Și a plecat. Mi-a scris că din cauza mea și am fost super fericit (am rămas prieteni). Anul acesta m-am grăbit cu scrisul și am postat imediat cum am ajuns la cazare. Tot noi 4, tot cu Tico, tot fără roată de rezervă, tot la aceeași gazdă (care este o scumpă doamnă) și am rămas surprins să aflu ce impact a avut postarea.

”Am scris pentru indeciși”

Eu am scris doar pentru indeciși, doar pentru cei care zic că n-au mașină, n-au loc de bagaj, nu pleacă cu copil la atâta drumul, că e periculos noaptea prin Bulgaria și alte zeci de motive care îți creează FRICĂ. Nu vreți să știți ce a fost în mesageria mea.... câți specialiști în siguranță și în parenting m-au făcut în toate felurile fără a mă cunoaște, care e meseria mea, cu ce mă ocup zi de zi. Am realizat că ăștia sunt oamenii împietriți de FRICĂ, oamenii care taie CURAJUL copiilor și nu-i lasă să descopere lucruri, locuri, senzații. Sunt părinții care vor crește niște copii mai fricoși decât ei și mai nefericiți, crispați că la fiecare pas îi așteaptă ceva rău. Nu acceptă că moartea te găsește și în Tico și în merțan, că poți muri într-o mașină de 5 stele, dar te poți bucura de viață dacă ai o stea acolo sus. Și noi am avut probleme cu aerul condiționat..., a cedat a doua zi pentru că s-a rupt cureaua, nu pot să zic că n-am simțit lipsa lui, dar am deschis geamurile și ne-am bucurat de vântul care ne dădea senzația de zbor. Am avut accident, asta e..., totul a fost bine că nu am pățit nimic fizic, doar o sperietură care putea fi în oricare mașină. Am reparat bara, am montat la numărul de înmatriculare o lampă cu baterii care se pune pe cap și am continuat să descoperim plaje noi și locuri frumoase.

Vezi și: EXCLUSIV  GALERIE FOTO CORFU: Despre Paleokastritsa, Lakones, Corfu Town, turism cultural și culinar. Atracțiile insulei. Locul minunat descoperit

”Am să știu să râd pentru că mi-am trăit viața din plin”

În viață, dacă nu știi să te bucuri de lucruri mărunte, de un apus de soare, un pumn cu pietricele de pe plajă, zeama de roșii rămasă în castronul de salată, de zâmbetul copiilor, de pisica găsită sub masă la tavernă, oamenii pe care îi simți pe aceeași lungime de undă, nu-ți rămâne decât să cauți cuvântul FERICIRE în DEX. Și dacă mâine privesc prin fereastră dintr-un scaun cu rotile sau mă găsește boala aia care lasă doar pielea pe os, am să știu să râd pentru că mi-am trăit viață din plin, n-am cules doar clipe de fericire, am cules ani și i-am învățat și pe copiii mei să facă același lucru. Și sunt ferm convins că după ce își vor lua zborul din cuib, își vor lua rucsacul și vor căuta FERICIREA. Ne vedem la anul în Kefalonia” a scris Ion Iliescu, românul plecat în vacanță în Grecia, împreună cu familia, într-un Tico, pe Forum Grecia

Anul 2021 a fost al patrulea an în care românul a mers cu Tico în Grecia. Anul aceasta, spre destinația aleasă a făcut 800 de kilometri în 8 ore. Au vizitat plajele de pe Kassandra si de pe Sithonia, ce le-a rămas nevizitat. ”A mers impecabil” a spus el, chiar și peste limita dată de constructor. Când a plecat de acasă, mașina avea puțin peste 141.000 de kilometri. În Grecia, a făcut și accident, un tânăr a intrat în ei, venind din spate, dar a trecut peste acel moment și a continuat vacanța, revenind în țară în același Tico. În 2022, Tico va cunoaște Kefalonia. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy