România, ambasada SUA. Cerere pentru pașaport, anunț important

Hans Klemm
Hans Klemm

Taxa de depunere a cererii pentru paşaportul SUA va creşte de la 25 la 35 de dolari pentru formularele DS-11, începând cu 2 aprilie, anunţă Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, majorarea cu 10 dolari a taxei de depunere a cererii se aplică numai formularelor DS-11. 

"Este vorba despre cererile depuse de persoanele care solicită primul paşaport după împlinirea vârstei de 16 ani, minorii cu vârsta sub 16 ani şi persoanele care solicită înlocuirea unui paşaport pierdut sau furat", se arată în comunicat. 

Majorarea nu se aplică solicitanţilor adulţi din categoriile ce pot obţine reînnoirea paşaportului prin poştă, folosind formularul DS-82. 

"Aceştia pot trimite cererea şi documentele doveditoare către ambasadă prin poştă şi nu trebuie să se prezinte personal sau să plătească o taxă de depunere a cererii", precizează Ambasada SUA. 

Persoanele care depun formularul DS-11 plătesc două taxe separate: o taxă de cerere către Departamentul de Stat şi o taxă de depunere a cererii în locurile unde aceasta este acceptată: oficii poştale, tribunale sau biblioteci publice. 

Program birouri

"Clienţii pot alege din cele 7.600 de birouri desemnate. Unele birouri sunt deschise şi noaptea sau în weekend şi pot efectua şi fotografii pentru paşaport. Pentru a găsi cel mai apropiat birou de paşapoarte puteţi folosi Acceptance Facility Search Tool", se precizează în comunicat. 

Ambasada SUA la Bucureşti informează că, în general, Departamentul de Stat stabileşte taxele consulare la un nivel calculat astfel încât să recupereze costurile Guvernului SUA pentru serviciile consulare pe care le efectuează. 

[citeste si]

"Ultimele evaluări au arătat că aceste costuri asociate primirii cererilor de paşapoarte sunt mai mari decât taxa de 25 de dolari percepută în prezent. Propunerea de modificare a taxei a fost publicată în Registrul Federal sub formă de Notificare de Propunere a unei Reglementări, iar comentariile publicului au fost acceptate până la data de 18 noiembrie 2016, timp de 60 de zile după data publicării. Reglementarea Finală, prin care se implementează modificarea, include răspunsurile Departamentului de Stat la comentariile relevante primite din partea publicului", se mai spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel