Renate Weber, europarlamentar ALDE, se arată indignată de decizia lui Iohannis de a nu-l revoca din funcţia de procuror general pe Augustin Lazăr.
Renate Weber susţine că Preşedintele Iohannis nu-l revocă pe Procurorul General al Romaniei, deşi are obligaţia constituţională de a-l revoca. Europarlamentarul spune că de data aceasta sunt dovezi de necontestat împotriva lui Lazăr.
"De mai multa vreme Presedintele Iohannis ne da lectii de greva prezidentiala. Nu-l revoca pe Procurorul General al Romaniei, desi are obligatia constitutionala de a-l revoca. Ei si? Cum sa se impiedice Presedintele in Constitutie? Tocmai ce ne-a dovedit prin temele pe care vrea sa le puna in discutie la referendum ca nici nu stie Constitutia, nici nu-i pasa de ea.
Dar nici macar acum nu-l revoca? Acum cand sunt dovezi de necontestat ca Lazar a facut parte din cea mai abjecta categorie de oameni, aceea a asa-zisilor profesionisti care de fapt au muncit cu sarg la mentinerea regimului comunist, ei fiind cerberii care asigurau linistea acestuia prin orice mijloace, inclusiv bagarea la puscarie a disidentilor, mentinerea lor acolo si dincolo de termenul legal, acoperirea relelor tratamente si actelor de tortura la care erau supusi. Ei erau adevarati complici la savarsirea unor astfel de fapte.
Augustin Lazar este cea mai mare rusine care i se putea intampla Romaniei la 30 de ani de la caderea comunismului. Si intelegem acum si de ce a acoperit Protocoalele secrete care au ingenuncheat Justitia si de ce a semnat el insusi. A fost un om al sistemului represiv nelegal si abuziv si atunci si acum. Si nici macar acum Presedintele Iohanis nu-l revoca? Cat de indatorat poate sa-i fie domnului Lazar?", este mesajul lui Renate Weber.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu