RescEU, proiectul lui Ciuhodaru, adoptat de Parlamentul European. Finanţare uriaşă de la UE

Proiectul RescEU, ale cărui baze au fost puse de medicul Tudor Ciuhodaru, a fost votat de europarlamentari, astfel că îi va fi alocată o sumă importantă de bani, peste 150 de milioane de euro. 

"Adoptat! Noul program rescEU (pe care l-am susținut în plenul Parlamentului European) devine realitate. Programul va îmbunătăți capacitatea de reacție europeană în situații de urgență (precum incendii, inundații, cutremure sau de alte catastrofe). Plenul reunit de la Strasbourg a votat azi pentru alocarea celor 156, 2 milioane de euro necesare acestui program.

Urmează:

1. Dezvoltarea mecanismului european de protecție civilă -ce presupume înfiinţarea unor noi capacităţi medicale, tehnice şi logistice, la nivel european-pentru a facilita accesul la tratament al pacienților critici (arși, politraumatizați) din statele membre în situaţii de urgenţă.

!!! Vreau ca și Spitalul de Urgență din Iași să fie inclus în acest demers.

2. Elaborarea și punerea în aplicare a unui plan european de luptă împotriva cancerului -esențial pentru educație pentru sănătate, prevenție și diagnostic precoce dar și pentru îmbunătățirea accesului la medicamente și tehnologii inovative.

,,Unitate în diversitate" (deviza Uniunii Europene)- trebuie să însemne și solidaritate și sănătate", a scris Tudor Ciuhodaru pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel