30 decembrie 1947 este o zi semnificativă în istoria României. Mai exact, au trecut 69 de ani de când Regele Mihai a fost forțat să abdice, lucru ce a însemnat, desigur, abolirea monarhiei în România.
În România acelor vremuri toată lumea era conștientă că tăvălugul comunist nu mai poate fi oprit. După trecerea în ilegalitate a PNȚ începând cu iulie 1947, a venit rândul celuilalt partid istoric, PNL să își anunțe dizolvarea în noiembrie.
Astfel, monarhia rămânea ultimul bastion al luptei împotriva comunismului. Însă partida era pierdută de mult.
Drumul până la abdicare
O eroare în memoria colectivă plasează abdicarea Regelui Mihai I din decembrie 1947 imediat după întoarcerea armelor din 1944.
Adevărul este că în tot acest răstimp, de la întoarcerea armelor până la abdicarea forțată, regele aflat la o vârstă încă adolescentină a încercat prin toate metodele instituționale și constituționale să oprească inevitabila instaurare a odiosului regim comunist.
Pe fodul unei grave crize politice instalate după august 1944, Regele Mihai forțat de presiuni greu de descris de la Moscova și după abandonul Occidentului, îl însărcinează pe Petru Gruza –tovarășul de drum - și, totodată, președintele Frontului Plugarilor să alcătuiască guvernul.
Întrucât noul Cabinet nu era recunoscut de Marea Britanie și SUA, Regele Mihai își joacă un ultim atu. Cere imediat demisia guvernului iar la refuzul comuniștilor declanșează ”greva regală”.
Astfel, suveranul refuză să mai semneze decrete și legi ale cabinetului Petru Groza.
Totuși, acestă măsură nu împiedică guvernul să aplice decretele și legile în mod total ilegal și neconstituțional fapt de altfel, caracteristic unei guvernări comuniste sau procomuniste.
Momentul este urmat de marea manifestație pro-monarhică din 8 noiembrie 1945. Comuniștii simțind pericolul trec la represiuni și vărsare de sânge.
Sub pretextul că demonstrația are ca scop o lovitură de stat, în piață au fost trimise camioane rusești pline de soldați înarmați care încearcă să împrăștie mulțimea. Bineînțeles, cu acordul guvernului comunist aceștia au deschis focul și astfel au început violențele.
Greva a încetat în momentul în care comuniștii au acceptat în guvern câte un membru PNL și PNȚ, iar astfel, executivul a fost recunoscut de către Occident.
Abdicarea
În noiembrie 1947, M.S Regele Mihai și Regina-Mamă Elena se aflau la Londra și participau la nunta principesei Elisabeta (actuala Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii).
Liderii comuniști sperau ca regele să nu mai revină în țară, dat fiind contextul din România. Ar fi fost un moment oportun. Nu s-a întâmplat așa.
La 21 decembrie 1947 Regele Mihai și Regina-Mamă Elena au revenit în România, sărbătorind Crăciunul la Sinaia.
Pe 30 decembrie 1947 el este chemat de urgență la București pentru a participa la o discuție cu premierul Petru Groza. Inițial regele crezuse că va purta o discuție despre căsătoria sa cu principesa de Bourbon-Parma, regretata Regină Ana.
Fără îndoială căsătoria regelui nu era deloc agreată de comuniști. Popularitatea sa era oricum foarte mare. O astfel de nuntă regală nu doar că ar fi consolidat-o ci ar fi sporit-o considerabil.
Probabil ”din cauza” popularității sale, comuniștii l-au tolerat atâta vreme.
Ajuns la Palatul Elisabeta pe 30 decembrie 1947, regele avea să afle peste puțin timp șantajul la care va fi supus.
Jocul luase sfârșit. Petru Groza și secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu Dej i-au cerut să abdice pe motiv că drumul spre modernizare al României este incompatibil cu monarhia.
Desigur, într-o primă reacție Regele Mihai a refuzat să semneze abdicarea, dar comuniștii erau pregătiți să meargă până la capăt.
Liniile telefonice de la Palatul Elisabeta fuseseră dezactivate, oamenii din corpul de gardă au fost dezarmați și înlocuiți cu dispozitive fidele regimului. Mai mult, în preajma Palatului Elisabeta se aflau baterii de artilerie pregătite să tragă.
Și să nu uităm că din 1944 trupele rusești stăpâneau întreaga Românie.
Refuzul regelui ar fi însemnat o lovitură violentă de stat. Abdicarea impusă a fost semnată după ce regele a fost amenințat și șantajat că în cazul unui refuz vor fi executați peste 1.000 de studenți monarhiști aflați în închisorile comuniste, informație confirmată și de rapoartele ambasadelor marilor puteri.
Este absurd să ne gândim astăzi că regele nu ar fi trebuit să semneze. Un foarte probabil război civil nu ar fi schimbat cu nimic lucrurile. Oricum ar fi procedat, destinul României era Republica și comunismul, iar de acest aspect era conștient.
Pe 3 ianuarie 1948, după abdicarea forțată, MS Regele Mihai și Regina-Mamă Elena părăsesc România și iau calea unui lung exil.
Ulterior, din exil, Regele Mihai a refuzat să recunoască ”o abdicare impusă și forțată”.
Astfel, 30 decembrie 1947 reprezintă amintirea tristă când represivul și odiosul regim comunist și-a început marșul abominant de peste patru decenii în istoria României, ținând-o ”în umbra marelui URSS”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
