Referendum Iohannis. Firea: Un demers ipocrit

Bogdan Bolojan / 24 ian 2017 / 13:20 Salveaza PDF Comentarii

 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, consideră că iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală este un 'demers ipocrit", gândit doar pentru a începe "foarte devreme campania electorală pentru alegerile prezidenţiale". 

"Practic, nu înţeleg despre ce este vorba acum, decât, probabil, încerc să intuiesc faptul că preşedintele ţării vrea să se aşeze cu un steag în fruntea luptei împotriva corupţiei, dar ai căror corupţi? Pentru că eu ştiu că sunt nişte instanţe care au spus că şi dumnealui şi familia sa au obţinut nişte case prin fals în documente. De asemenea, cei pe care îi susţine din guvernul său, precum şi partidele care merg împreună cu domnia sa - PNL şi USR - au oameni certaţi cu legea şi au oameni care dau acum răspunsuri în cadrul unor anchete judiciare", a afirmat marţi Firea la un evenimentul "Hora Unirii", organizat în Piaţa Universităţii. 

Ea a adăugat că acest lucru nu înseamnă că lupta împotriva adevăratei corupţii nu trebuie să continue sau că instituţiile statului în domeniul judiciar nu trebuie să-şi facă treaba, dar a precizat că aceste lucruri trebuie să se desfăşoare "în litera şi spiritul legii, iar fiecare instituţie să-şi realizeze propriile atribuţii şi competenţe". 

"Nu trebuie nimeni să confişte adevărata luptă împotriva corupţiei într-un scop personal, intrând anticipat într-o campanie electorală. Mi-aş dori un preşedinte mai implicat în creşterea calităţii vieţii românilor (...). Doi ani de zile ce a făcut? pentru că nu a făcut nimic, nici împotriva corupţiei şi nici pentru bunăstarea românilor", a susţinut Firea. 

În context, ea a mai precizat că românii au mai participat la un referendum mult mai important, scrutinul electoral din 11 decembrie, informează Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26