Referendum 2018. Pippidi: De ce au greșit sondajele

Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Alina Mungiu Pippidi a explicat de ce toate sondajele au dat, la referendumul pentru redefinirea familiei, procente mult mai mari decât a fost rezultatul.

”Eu, fără nici un sondaj, numai pe Google am scris și am spus la TV și am spus oricărui om politic care m-a sunat zilele astea că va fi departe de cvorum referendumul, și că agitația cu frauda e ridicolă, la o asemenea distanță nu se poate frauda. Cred că m-au auzit/citit mii de oameni cel puțin, plus oamenii politici, care, ca de obicei, au sperat că mă înșel. Dat fiind că acum 25 de ani cînd a fost de aprobat Constituția, greu am făcut peste 50 la sută, deși mai era disciplină încă, și din care doar vreo 40% aveau subjective competence (credeau că știu ce votează) în România nu mai are rost să organizăm referendumuri naționale.

De unde trebuiau să știe sondorii lucrurile astea?

Dacă nu din ce au învățat în general la școala de sociologie, atunci – și de fapt, și asta ar fi trebuit să învețe la școală, din manualul meu Politica după comunism (Humanitas, 2002), unde arăt chestia asta pe un sondaj panel. Cînd predam în România aveam mereu problema să explic studenților ce e teoria, acea parte care se pune la începutul oricărei lucrări și pe care o săreau toți, că studentul român e învățat de diverși profesori impostori să fie întîi original, ca și ei, și să nu citeze decît pe cei cărora vrea să le intre sub piele – tot ca ei. Ce e teoria? Păi teoria e tot ce au scris/lucrat/comunicat TOȚI CEI dinainte care au lucrat pe subiectul tău, spuneam eu, și dacă lipsește careva te penalizez (deci mă mirau mereu românii care îmi mulțumeau că îi citam, îi citam că erau pe subiect, nu ca să îmi mulțumească ei).

Urmarea unei școli de sociologie cu asemenea vicii de fond este nu doar că am ajuns eu, o persoană care s-a apucat de sociologie politică după 35 de ani să am mai multe citate ca toți sociologii noștri pe Google Academic, că nu cred eu că pe ei îi preocupă gloria academică, ci că se pierde abilitatea unei profesiuni strategice de a prezice în mod corect și la vreme ce se va întîmpla, ceea ce ar fi evitat chiar organizarea unui referendum inutil, precum cel consumat săptămîna trecută”, a scris Alina Mungiu Pippidi într-o analiză pe care o puteți citi integral pe România Curată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel