Conferința Internațională de Criminologie și Psihologie Criminalistică a adus în faţă un subiect mai puţin comod: fascinaţia publicului faţă de criminali. De ce suntem, însă, atât de interesaţi de autorii crimelor şi mai puţin interesaţi de victime?
O posibilă explicaţie a dat-o dr. Leliana Pârvulescu, Psiholog Criminalist, Profiler, Președinte ZIVAC Group. În startul discuţiei, aceasta a provocat publicul din sală să numească trei criminali în serie. Răspunsurile au venit aproape instinctiv, iar cifra oferită a fost mult mai mare decât cea cerută. Când aceeaşi cifră a fost cerută pentru victimele acestor criminali în serie, sala a amuţit. Nimeni nu a putut da un nume.
"Suntem fascinați de criminali, ne-a fost foarte ușor să îi numim, dar pe victime nu. De ce? Nu vă îngrijorați. Este un lucru pe care noi, oamenii, la nivel de specie și la nivel evolutiv, îl simțim la nivel evolutiv. Și asta se întâmplă pentru că în spatele acestei fascinații și a acestei glamour-izări a criminalului există niște mecanisme psihologice pe care noi, oamenii, le avem. Nu o să plecăm de aici mai puțin fascinați de criminali. Începând de mâine, nu o să fiți mai puțin fascinați, pentru că aceste mecanisme rămân, suntem echipați cu ele. Le ducem cu noi", a transmis dr. Leliana Pârvulescu în cadrul conferinţei.
Mitul eroului criminal
"Ce este sau cine este eroul criminal? Păi, este de fapt cel pe care îl creăm noi. Este un proces cultural. Societatea transformă acești criminali în figuri fascinante, romantizate, glamour-izate. Suntem fascinați de ei pentru că în spate sunt niște mecanisme psihice. Printre acestea se numără:
Instinctul de supraviețuire: Efectiv, din punct de vedere evolutiv, noi suntem foarte, foarte focusați pe ceea ce ne amenință. Pentru că ceea ce ne amenință, adică pericolul, ne poate face să nu mai existăm ca specie. Și atunci, sigur că ne focusăm mai mult pe lucrurile negative. Adică studiem prădătorul pentru a învăța cum să supraviețuim, înțelegem modus operandi al fiecărui criminal pentru a ne proteja.
Partea întunecată din noi: Fiecare dintre noi avem, cu siguranță, niște dorințe, niște impulsuri pe care am vrea (sau nu) să le punem în practică. Câți dintre voi nu v-ați gândit la un moment dat, față de un prieten care v-a trădat sau față de cineva care v-a făcut probleme: „Aș vrea să dispară, să nu mai fie omul ăsta”? Sau câți nu v-ați gândit – în ghilimelele de rigoare și vorbind metaforic – să-l dați cu capul de pereți? Avem în noi aceste instincte pe care, bineînțeles, având niște mecanisme inhibitoare, nu le punem în aplicare. Dar criminalul le aplică.
Fascinația transgresiunii (catarsisul vicar): Este acea emoție pe care o simțim de pe vizualul canapelei noastre. Stăm frumos acolo, ne uităm la filme, la documentare, și trăim cumva odată cu el. Acest mecanism de catarsis vicar există; noi, oamenii, când ne uităm la o scenă violentă sau periculoasă la televizor, trăim parțial aceleași emoții pe care le trăiește personajul.
Narațiunea anticipativă sau eroul inversat: Noi oamenii, tot din punct de vedere biologic și evolutiv, înțelegem lumea prin narațiune, prin povești. Ne interesează trecutul criminalului. De foarte multe ori vorbim despre o copilărie dificilă, despre momentele de ruptură, despre escaladare. Facem asta din punct de vedere profesional pentru că avem nevoie să știm de unde au pornit aceste lucruri, ce îl determină pe un om să aibă aceste comportamente deviante. Dar nu doar profesional, ci și pur și simplu uman ne interesează ce s-a întâmplat cu acel om. Cum a ajuns acolo? Și în momentul în care începem să privim narativ acest parcurs, desigur că ne apropiem mai mult de el, pentru că devine familiar.
Empatia și identificarea: Acea familiaritate de care povesteam ne face să vedem uneori lumea prin ochii lui. Ca urmare, empatia se activează automat: și el s-a născut, și el a avut o copilărie, a avut un parcurs. De asemenea, cu cât vrem să aflăm mai multe detalii din culise, cu atât apare disonanța cognitivă: el pare simpatic, normal, parcă n-ar avea cum să facă așa ceva. Ca urmare, creierul nostru alege să-i ignore faptele sau să le pună în plan secundar, iar în plan primar să-l privească ca pe un individ simpatic", a mai declarat psihologul criminalist.
Cum schimbăm paradigma
Dr. Leliana Pârvulescu a explicat şi cum am putea trece de la fascinaţia pentru criminali la înţelegerea victimelor.
"Ce am putea face ca alternativă? Știu că este greu, dar măcar putem încerca să umanizăm victimele. Adică să le folosim numele, să le spunem povestea. Atunci când urmărim un podcast, un film sau un documentar, haideți să ne interesăm și de victime, să urmărim poveștile supraviețuitorilor ca alternativă la cele ale agresorilor.
Educația preventivă este cea mai importantă. Nu o să plecăm de aici complet vindecați de această atracție, pentru că acestea sunt instrumentele cu care suntem echipați, dar putem învăța să avem o gândire critică asupra acestor mecanisme", a mai declarat aceasta.
"Steguleţele roşii" comportamentale, încurajate pe TikTok. Care e soluţia?
Am întrebat-o pe dr. Leliana Pârvulescu ce putem face, în contextul erei reţelelor sociale şi a TikTok-ului, pentru a opri normalizarea "Steguleţelor roşii", binecunoscutele "red flags". Aceasta a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, şi despre utilizatorii care, deşi nu comit acte violente, îi împing pe alţii să le facă.
Din păcate, rețelele de socializare sunt extrem de rapide, profunde, se schimbă constant și este foarte dificil să ținem pasul cu ele. Dar chiar și acolo – pentru că, practic, sunt oameni care apar în imagini și în conținuturile pe care le vedem – putem să ne concentrăm și să observăm niște lucruri.
Dau un exemplu: dacă vrem să înțelegem dacă un adolescent are o predilecție către o tristețe foarte mare, care îl poate duce spre comportamente autodestructive, putem să ne uităm la ce scrie, care este conținutul pe care îl postează și, în felul acesta, putem să înțelegem.
Cei care împing oamenii la violență pentru spectacol au clar componente deviante. Indiferent că acționează ei direct sau că îi împing pe alții, au aceste caracteristici. Cu acești oameni trebuie să fim foarte atenți și, din punctul meu de vedere, ar trebui verificați și evaluați foarte, foarte drastic", ne-a declarat psihologul criminalist.
Conferința Internațională de Criminologie și Psihologie Criminalistică este primul forum interdisciplinar din România dedicat înțelegerii fenomenului criminal din perspectivă științifică și operațională.
