”Repunerea în drepturi a dnei Dorina Lazăr ca director al Teatrului Odeon stârnește reacții. De la satisfacție la... insatisfacție. Ce a făcut primarul general, în urma unei decizii definitive favorabile dnei Lazăr, dar nepusă în fapt de către atunci primara generală Firea, e corect. Ce va face acum dna Lazăr cu reparația asta e o altă poveste care e legată de o a treia: managementul teatrului, revigorarea sa, readucerea sa în prim-planul teatrului românesc. Vârsta dnei Lazăr e cunoscută ca și a altor directori de teatre. Să faci azi management nu-ți cere atât prestigiul acela de demult cât mai ales cunoaștere, energie nouă, forță de atracție.
Sper ca doamna Lazăr, ca și dnul Caramitru, ca și alții, să-și dea onorabil demisia pentru a se putea organiza un concurs pe postul vacant. Dânsa e în drept să primească onorurile care i se cuvin pentru o carieră remarcabilă. Ca și dl. Caramitru căruia teatrul românesc îi datorează mult, bune și... mai puțin bune.
Eu nu pot cere ca toată lumea să fie de acord ca la 65 de ani să fie vacantate pozițiile de decizie. Acum câțiva ani o "cruciadă" imorală a dat câștig de cauză celor care au dorit ca un director de teatru să ocupe poziția până... în eternitate. Nu pot cere să facă și alții cum am făcut eu când, la 65 de ani, am lăsat un post de profesor universitar liber, prin ieșirea la pensie (deși legea îmi permitea să mai funcționez, căci încă mai sunt... zdravăn), spre mirarea multora: eu cred că trebuie lăsată celor mai tineri șansa să arate ce pot. E logic, e firesc, e normal, e uman. Înțelepciunea, prestigiul celor de 65+, mai nou 70+ și chiar, acum, 80, poate fi pusă în valoare altfel. Dar nu în post de conducere. Zicala aceea, o mai știți: "dacă nu ai bătrâni, să-i cumperi"? Când am înțeles-o, mi s-a părut absurdă. Pe bătrâni îi cultivi pentru înțelepciunea și ce au trăit în timp, dar nu-i "uzezi" la nesfârșit în funcții de decizie. (Recitind ce am scris, am un sentiment de tristețe. Nu trebuie să se ajungă la tensiuni create de vârsta umană.Am trăit și eu "războiul dintre generații". L-am câștigat atunci, dar ceva am pierdut. Eu am făcut-o cinstit, însă, pe față, cu argumente. Când un prieten, pe atunci, influent, m-a îndemnat să îi caut "dosarul" liderului vechii generații, am refuzat.)
Când la 40 de ani, încă mi se spunea "tânărul critic", mi-era jenă. Ceva nu era în regulă. Tinerețea nu e un merit, e o extraordinară șansă să ajungi să fii tu însuți spre binele celor din jur.” a scris profesorul de la Universitatea din București, Marian Popescu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
