Răzvan Cuc: La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Andrei, Apostolul românilor!

Răzvan Cuc, senatorul PSD de Neamț, are un mesaj cu ocazia Sfântului Andrei, Apostolul Românilor.

"Astăzi se pune la încolțit în fiecare casă, în vase mici, câte o mână de grâu. În noaptea dintre ani, în funcție de cât a crescut grâul, vom ști cât de îmbelșugat ne va fi noul an. Tot astăzi, femeile atârnă funii cu usturoi în ușă ca să gonească duhurile rele.

Tradițiile și credința ne unesc. Sunt mai puternice decât orice decât orice încercare de dezbinare. Și le respectăm și ne bucurăm de ele. Vă doresc să vă crească grâul cât mai mare și duhurile rele să vă ocolească!", a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei

În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel