Razie pentru prinderea hoţilor de lemne. Zeci de infracţiuni constatate de poliţişti

Ieri, la nivel național, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, a derulat o acțiune de amploare, în baza Planului de acțiune Scutul Pădurii, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

La această operațiune au participat polițiști de ordine publică, rutieră, investigare a criminalității economice, transporturi și din alte structuri ale Poliției Române, jandarmi și polițiști de frontieră, care au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniul exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, a fost controlată circulația materialului lemnos, fiind organizate filtre rutiere amplasate în punctele obligatorii de trecere, la nivel național.

Personalul Ministerului Afacerilor Interne angrenat în această misiune, în colaborare cu specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (gărzi forestiere, specialiști ai ROMSILVA și ocoale silvice), au desfășurat verificări a circulației materialului lemnos în 1.568 de filtre rutiere și 386 activități specifice de control pe linia prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos.

Care sunt cifrele acţiunii

În cadrul acțiunii, au fost verificate 118 instalații de debitare a lemnului rotund, 297 de depozite de material lemnos și 40 de piețe, târguri și oboare. De asemenea, au fost constatate 51 de infracțiuni (21 prevăzute de Codul Silvic și 30 de Codul Penal) și au fost aplicate 2.910 sancțiuni contravenționale (cele mai multe la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare de 1.992.130 de lei.

Totodată, au fost confiscați 2.554 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 800.000 de lei (lemn de lucru, cherestea și lemn de foc). Tot în cadrul acestei acțiuni, au fost confiscate peste 1.500 de alte bunuri (2 fierăstraie mecanice, 1 tractor, 1 autovehicul și 1.498 alte materiale).

Ce s-a întâmplat în Arad

Polițiștii și jandarmi din Arad au fost sesizați de un lucrător silvic despre faptul că, dintr-un canton, în timpul procesului de exploatare forestieră a unei partizi, au avut loc mai multe tăieri ilegale de arbori. În urma investigațiilor desfășurate, la data de 20 august 2020, au fost depistați un administrator și un fasonator mecanic, care în perioada 1-19 august 2020, ar fi tăiat ilegal 250 de arbori de diferite specii, reprezentând 170 de metri cubi, în valoare de 114.000 de lei.

În cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la taiere ilegală de arborii, furt de arborii și tăiere de arborii fără drept. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, în vederea luării de măsuri legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel