Raport MCV. Mihai Fifor: Justiţia nu trebuie să reprezinte un tărâm al abuzurilor

Mihai Fifor / foto: MApN
Mihai Fifor / foto: MApN

România este şi va rămâne o ţară pro-europeană şi a dovedit în nenumărate rânduri că este un stat membru loial şi implicat, care crede în valorile Uniunii Europene, pe care le apără şi le respectă, spune ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Mihai Fifor subliniază că "este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în Justiţie, în condiţiile în care MCV a dovedit că şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat". 

"Am fost şi suntem deschişi permanent cooperării strânse şi deschise cu forurile UE şi consider că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal. De aceea, este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în Justiţie, în condiţiile în care MCV a dovedit că şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat. Interferenţa în justiţie pe baza protocoalelor, intruziunea în viaţa privată, falsificarea de probe, presiunea organelor de anchetă asupra martorilor pentru a obţine mărturii convenabile acuzării sunt realităţi ale modului în care a fost înţeleasă din păcate funcţionarea justiţiei în România, toate ignorate total în rapoartele MCV din ultimii ani", a scris Fifor pe Facebook. 

"Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţenilor sunt respectate şi nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor"


"România a prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul Justiţiei, precum şi clarificări de fiecare dată când a fost nevoie, în baza principiului cooperării loiale între instituţiile UE şi statele membre. Primeşte în schimb "recomandări" să îşi ignore Constituţia şi noi "ţinte de atins" pentru a fi considerat un stat egal cu celelalte state membre, precum şi o rezoluţie în Parlamentul European care propune o justiţie oarbă la abuzuri. Pot înţelege până la un punct interesul unor grupuri politice de a ieşi în evidenţă, având în vedere apropierea alegerilor europarlamentare, însă nu pot accepta atragerea României şi a cetăţenilor săi într-un astfel de joc politic. România este un stat european şi trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene", a subliniat Mihai Fifor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel