Radu F. Alexandru, dramaturg, scenarist, prozator, publicist, a fost invitat la Avangarda, podcastul realizat de Ionuț Vulpescu.
Iată dialogul:
Omul, personajul predilect al lui Radu F. Alexandru. Cea mai frumoasă cronică, primită de la o doamnă responsabilă de curățenia din teatru: „Eu nu pot să vă spun decât că după ce am văzut spectacolul nu am mai dormit noaptea asta”
I.V.: În Poveste despre tatăl meu, ai și un cuvânt înainte, de Radu Beligan, iar Radu Beligan spune, vorbind nu numai despre această piesă, ci și despre altele, că omul este personajul predilect al lui Radu F. Alexandru. Omul cu O mare, cu calitățile lui, cu virtuțile lui, cu vulnerabilitățile lui. Am văzut și eu mai multe piese. Mai cu seamă cele montate la Teatrul Național. Ai fost unul dintre răsfățații, dramaturgii contemporani foarte jucați. Și la Teatrul Național, și la Bulandra, și în alte locuri.
R.F.A.: La toate!
I.V.: La toate! De ce omul și nu istoria, să zicem, sau teme mai abstracte?
R.F.A.: Pentru că zi de zi, ceas de ceas, cred că fiecare dintre noi, oamenii, trăim aventuri în sensul existențial cu totul și cu totul inedite, și copleșitoare. Gama trăirilor, felul în care aceste experiențe de viață trăite sub ochii noștri se manifestă, din punctul meu de vedere, e un subiect fascinant, e un subiect de la care nu poți întoarce capul. E interesant ce spui tu, dar de muma lui Ștefan cel Mare, ce părere ai? No, am o părere foarte bună... dar nu cred că mai pot să îi dau nicio mână de ajutor cu scrierile mele. Ah, să nu o luați ca o cutezanță. Adică tu cu scrierile tale dai o mână de ajutor? Da, dau o mână de ajutor. Și vă mai spun ceva. Și să îmi faceți semn când trebuie să nu vă mai spun. La premieră, ca dramaturg, premiera ca dramaturg a avut loc la Teatrul din Bârlad. Și la Teatrul din Bârlad, ca peste tot, vizionarea, adică spectacolul, ajungea să aibă drept de existență după ce cenzura, consiliul Culturii, venea, instructorul de acolo, și spunea: „da, merge” sau „nu merge” sau „tai replica” sau „tai scena” sau „nu merge spectacolul”. S-a jucat spectacolul, după masă, și a doua zi dimineață s-au adunat trupa, consiliul artistic și tovarășul de la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, să afle părerile și să spună punctul lui de vedere. I-a întrebat pe unii sau pe alții și în fundul sălii stătea o doamnă, așa... „Doamnă, dvs. ce părere aveți de spectacolul de aseară?” „Ah, nu, vă rog să mă scuzați, eu nu sunt actriță. Fac curat!” „Doamnă, ați văzut spectacolul?” „Da!” „Ce părere aveți?” Și a stat o clipă. „Eu nu pot să vă spun decât că după ce am văzut spectacolul eu nu am mai dormit noaptea asta.” A fost cea mai frumoasă cronică și cel mai frumos comentariu. Și esența rațiunii pentru care scriu. Să pun oamenii pe gânduri. Să îi invit să reflecteze la existență și la viața lor.
Filosof, matematician, dramaturg. Exercițiul favorit al lui Radu F. Alexandru: „Mă duceam în librării și mă uitam să văd ce fac cititorii când ajung. Era un dialog al oamenilor cu cartea, din care eu eram exclus”
I.V.: Tu ai făcut matematică și filosofie. Cum a ajuns la dramaturgie un profesor de mate-fizică?
R.F.A.: Eu am debutat cu un volum de proză. În numărul de doliu al Gazetei Literare, la moartea lui Tudor Arghezi, pe mijlocul revistei, Gazeta Literară vă recomandă două schițe de Radu F. Alexandru.
I.V.: Arghezi moare în 1967.
R.F.A.: Și erau publicate două schițe. Am continuat cu proză. Nu vreau să prelungesc. Mă duceam în librării, vedeam volumul, am scris în continuare, am publicat un volum, un volum cu fața spre ceilalți, spre ceilalți! Deci nu era cu fața spre mine, era cu fața spre ceilalți. Și mă duceam în librării și mă uitam să văd ce fac cititorii când ajung. Se uită la carte, nu se uită, o cumpără, nu o cumpără, și am simțit nevoia... era un dialog al oamenilor cu cartea, din care eu eram exclus. Am simțit nevoia dialogului. Și dialogul însemna scenă, însemna teatru. Și așa am pus deoparte un manuscris la un roman pe care îl începusem și cu care eram în planul editurii, și am început să scriu teatru. Și am scris o piesă, și m-am dus cu ea la Teatru, și mi-au spus: „uită! N-ai nicio treabă!” Și am zis: „Bine, mai vedem!” Am luat-o ca și cum înveți alfabetul. Pentru că teatrul presupune o știință. Bun, și proza. Dar nu poți să te așezi să spui: „Costică, trei cuvinte..” Nu. Știința construcției dramaturgice, știința scrierii am luat-o, cum să spun... și am ajuns...
VEZI ȘI: Radu F. Alexandru, ipoteze după ce soția i-a dispărut: „A plecat în 1974 și nu s-a mai întors. Nu știu ce a pățit, dar sunt câteva speculații” - https://www.dcnews.ro/radu-f-alexandru-ipoteze-dupa-ce-sotia-i-a-disparut-a-plecat-in-1974-si-nu-s-a-mai-intors-nu-stiu-ce-a-patit-dar-sunt-cateva-speculatii_935138.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
