Pulpă de miel la cuptor - REȚETA. "Iese o carne foarte fragedă și cu toate aromele în ea"

Pulpă de miel la cuptor - REȚETA. "Iese o carne foarte fragedă și cu toate aromele în ea" / Foto: Captură video Pro Tv
Pulpă de miel la cuptor - REȚETA. "Iese o carne foarte fragedă și cu toate aromele în ea" / Foto: Captură video Pro Tv

În articol afli cum să faci pulpa de miel la cuptor și drobul pentru masa de Paște.

Pe lângă cozonac, pască și ouă, vedete ale mesei de Paște sunt și friptura de miel și drobul. Fiecare gospodină își are rețeta proprie, dar fiecare bucătar mai are câte un secret special, bine ascuns de ceilalți. Pregătirile pentru masa de Paște sunt în toi, atât în casele oamenilor, cât și la restaurante și pensiuni. La Cluj, în inima Ardealului, pulpa de miel este presărată cu mirodenii și lăsată pe un pat de legume 24 de ore, relatează Pro Tv.  Chef Bogdan Fărcaș a împărtășit rețeta sa specială de miel la cuptor.

Rețetă pulpă de miel la cuptor

„Ceapă, usturoi, morcov, ardei galben, ardei roșu. O să așez pulpele din față și cele din spate, după care o să le stropim cu vin și o să le lăsăm 24 de ore. Mie așa îmi place să gătesc carnea, mai ales bucățile mari cu os, pentru că iese o carne foarte fragedă și cu toate aromele în ea. La cuptor, la o temperatură de 120-130 de grade, câteva ore.”, a explicat Bogdan Fărcaș, chef.

Rezultatul este uimitor. Carnea de miel este roz și suculentă în interior, însă are o crustă crocantă. În Dobrogea, pentru friptura de miel, se împrumută și două ingrediente din bucătăria turcească: iaurtul și menta.

Cum se face drobul de miel

La Sibiel, în Mărginimea Sibiului, drobul făcut din măruntaiele mielului are neapărat în el slănină afumată mărunțită amestecată cu multă ceapă verde. Gospodinele au mărturisit că slănina afumată îmbogățește gustul drobului.

„Îi dă o aromă aparte, grăsimea se topește în cuptor, ea se scurge și rămâne practic jumara din slănină.”, a spus Mioara Andrei, o gospodină din Sibiel: 

Drobul se servește cu ouă roșii, verdețuri proaspete și un pic de telemea, dar și cu un vin roșu sec.

Rețetă drob fără miel

Deși carnea de miel este gătită de mulți de Paște, sunt și români care nu o preferă. Aceștia pot opta pentru drobul făcut din curcan și ficat de pui, decorat cu ouă de prepeliță.

Ficățeii se pregătesc înainte la tigaie, iar apoi, în amestecul final, se pun verdețuri din plin: leurdă, ceapă și usturoi verde, toate trecute prin mașina de tocat. După ce îl lăsați la cuptor, vă puteți încânta papilele gustative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel