Protestele de la OUG 13 şi din 10 august, efecte asupra PSD. Vulpescu: Traumă socială. S-a răsfrânt asupra guvernării și a partidului

protest
protest

Ionuţ Vulpescu a realizat o analiză a situaţiei din PSD şi a celor mai importante decizii politice și factori care au dus la pierderea, de către social-democraţi, a aproape 1,2 milioane de voturi în mai puțin de 3 ani.

Iată care sunt, potrivit analizei realizate de către Ionuţ Vulpescu, efectele pe care le-au avut marile proteste din Piaţa Victoriei asupra situaţiei actuale a PSD.

"Protestele declanșate de OUG 13/2017. Societatea românească a considerat acest gest ca fiind o rupere a contractului social generat de oferta electorală a PSD, o ofertă pertinentă și care a adus partidului un scor excelent. Protestele care au urmat au fost cele mai mari și pe cea mai lungă perioadă din ultimii 30 de ani. Insuficiența în comunicare a fost una din criticile aduse de conducerea partidului spre guvern, și poate uneori pe bună dreptate. Dar ce fel de comunicare a avut autorul moral al OUG 13?", a scris Ionuţ Vulpescu în raportul cu numele "PSD ÎNCOTRO - 2016-2019, Analiza evoluţiei electorale, cauze, efecte, recomandări".

"Traumă socială care s-a răsfrânt asupra guvernării și a PSD"

"Modul controversat în care a fost gestionat protestul din 10 august 2018 și imaginea publică rezultată au produs o adevărată traumă socială care, inevitabil, s-a răsfrânt asupra guvernării și a PSD. În acele momente, PSD a uitat să se comporte ca un partid mare, adică un partid integrator, care are responsabilități nu doar față de votanții și simpatizanții săi, ci și față de cei care îl contestă, care are datoria de a modera interesele divergente existente în societate și de a le transpune în politici publice care să vizeze nu (doar) majoritatea, ci pe cât mai mulți. La escaladarea violențelor au contribuit din plin și replicile care au dus la o și mai mare divizare a societății între 'noi' și 'ei'", apreciază Ionuţ Vulpescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel