Probleme de sănătate pentru mineri, după 150 de kilometri de marş spre Bucureşti

mineri
mineri

Cei peste 50 de mineri şi energeticieni au parcurs, până în prezent, circa 150 de kilometri în marşul de protest către Bucureşti iniţiat luni în semn de nemulţumire faţă de situaţia actuală a Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Protestatarii au plecat luni dimineaţa din faţa Sucursalei Electrocentrale Rovinari, parcurgând în fiecare zi aproximativ 40 de kilometri. În prima noapte aceştia au dormit în localitatea Cursaru din comuna Plopşoru, în corturi şi în maşinile cu care îşi transportă alimentele şi hainele, în cea de-a doua noapte în localitatea Işalniţa din judeţul Dolj, iar în noaptea de miercuri spre joi în apropierea oraşului Slatina din judeţul Olt. Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Dumitru Pârvulescu, a declarat că minerii şi energeticienii se simt din ce în ce mai rău după cele trei zile de mers de jos, distanţa parcursă provocându-le răni la picioare.

Primul angajat care a părăsit marşul a fost un miner din Bâlteni care, din cauza rănilor, a fost operat marţi la Spitalul din Rovinari. Locul acestuia a fost luat de fiica sa, care s-a alăturat zecilor de protestatari.

Miercuri, alţi cinci salariaţi ai CEO s-au retras din cauza rănilor la picioare, ei fiind înlocuiţi ulterior cu alţi colegi.

Pârvulescu a precizat că autorităţile judeţene s-au interesat de starea lor de sănătate, însă nu au primit niciun semn din partea factorilor centrali.

'Au fost câţiva colegi cu probleme de sănătate şi la sfatul medicilor, care le-au recomandat să nu mai meargă, au fost trimişi înapoi şi au venit alţi colegi. Au fost cinci. Suntem un grup şi depindem unii de alţii. De la nivel local, ne-au sunat şi domnul Florescu (preşedintele Consiliului Judeţean - n.r.), şi domnul Filip (vicepreşedinte al Consiliului Judeţean - n.r), şi domnul Vâlceanu (co-preşedintele PNL Gorj - n.r.), factorul local e interesat, dar cel central nu. În schimb, cetăţenii empatizează cu noi pe tot traseul, ni s-au alăturat şase colegi de la Alro Slatina care vor să meargă o perioadă cu noi', a spus Dumitru Pârvulescu.

Liderul FNME a adăugat că nu ştie ce distanţă vor parcurge în cea de-a patra zi de marş, oamenii fiind din ce în ce mai obosiţi. Pe tot parcursul marşului de protest, salariaţii CE Oltenia au fost însoţiţi de cel puţin un echipaj de poliţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel