Apar dezvaluiri dupa dezvaluiri vizand marea coruptie. De sifonare a avutiei publice cu sume exorbitante de zeci de miliarde de euro. Revelatiile sunt facute chiar de Corpul de Control al primului-ministru. Dupa care, urmeaza un fel de cantec pe doua voci. Care suna al dracului de fals. Incep sa imi pun semne de intrebare legate de sansa USL de a trece cu bine marele test de sinceritate.
Furturile pe care le semnaleaza, atat Corpul de Control al primului-ministru, cat si echipele de control ale diferitelor ministere, au un numitor comun. De regula este vorba de licitatii. Cu dedicatie. Operatiuni facute cu repetitie. In care apar cam aceleasi firme, cam aceiasi oameni de afaceri si cam aceiasi functionari publici. Caietele de sarcini sunt contrafacute. Uneori ele sunt chiar scrise de catre cel care urmeaza sa castige asa-zisa licitatie. Intotdeauna contravaloarea unei prestatii sau a unui produs, in beneficiul societatii apartinand statului, este exagerat de mare. Diferenta se imparte intre functionarul corupt, cel care se afla la butoanele atribuirii contractului si omul de afaceri, beneficiar al unui castig ilegal. Asemenea licitatii, in paguba avutiei publice, se fac pretutindeni. Dar, asa cum este si firesc, cele mai masive scurgeri de bani se produc atunci cand este vorba de energie.
Ce se intampla cu asemenea constatari si rapoarte? Ele sunt prezentate ministrilor de resort. Acestia au posibilitatea sa le studieze, sa-si identifice functionarii corupti, sa ia primele masuri administrative si, evident, sa blocheze unele licitatii sau sa denunte unele contracte. In al doilea rand, rapoartele se transforma in sesizaari penale depuse la Directia Nationala Anticoruptie. Si ce evenimente au loc mai departe?
La Directia Nationala Anticoruptie, cele mai multe sesizari raman in sertar. Imi este greu sa demonstrez de ce. Dar banuiesc ca este vorba de persoane care, daca ar fi anchetate, ar deranja mafia politica. Acea mafie politica care controleaza Directia Nationala Anticoruptie. Si care a impins-o in fata, la sefia institutiei, pe Laura Codruta Kovesi. Pe de alta parte, ceva extrem de straniu se intampla si la nivelul puterii. La nivelul USL. Care, in materie de anticoruptie, semnalizeaza dreapta, dar face uneori stanga.
Marele test de sinceritate, la care ar fi bine sa obtina note de trecere USL, nu se refera insa la ce face si la ce nu face DNA. Ci la vointa politica a reprezentantilor USL din Guvern si din administratia publica locala de a pune capat jafului.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu