Privatizare OLTCHIM. Ministru: "Mare greşeală! Sper ca guvernul să NU aprobe o asemenea procedură"

Constantin Niță, ministru al Economiei din Guvernul Victor Ponta, trage un semnal de alarmă privind scoaterea la vânzare, pe bucăți, a Oltchim.

Constantin Niță a fost unul dintre cei care au contribuit la revitalizarea acestei companii. Noiembrie 2014 a fost prima lună în care Oltchim a realizat profit operațional. Acest lucru s-a datorat și deciziilor luate de acesta ca ministru al Economiei.

"Urmăresc cu multă atenţie modul în care evoluează societatea Oltchim SA. M-am implicat foarte mult în eficientizarea acestei companii. Fără decizia mea de a găsi o soluţie pentru punerea în exploatare a secţiei de oxo alcooli probabil că nu mai vorbeam de Oltchim astăzi.

Îmi pare bine să aud că anul 2016 se va încheia cu un profit net de aproximativ 5 milioane de euro. În acelaşi timp, din păcate, se pare că procesul de privatizare va continua pe sistemul împărţirii patrimoniului pe "bucăţi" care vor fi vândute ca atare. Mare greşeală! Sper ca noul guvern să nu aprobe o asemenea procedură de vânzare pe "bucăţi".

[citeste si]

Această platformă funcţionează ca un întreg şi trebuie să rămână ca atare. Nu ne obligă nimeni să o privatizăm cu orice preţ. Compania trebuie listată la bursă prin majorare de capital, iar sumele obţinute pot fi investite în retehnologizarea unor secţii/sectoare de producţie. Nu este posibil ca, la procesul de privatizare, să participe firme care se ocupa de tăierea fierului vechi. De aceea, cea mai potrivită variantă este găsirea unui partener serios, cu experienţă în domeniu, sau listarea pe bursă.

Ministrul Economiei trebuie să se implice foarte serios pentru a încerca salvarea Oltchim şi păstrarea locurilor de muncă de aici", a scris Constantin Niță pe blogul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel