Cele mai citite

Alexandru Nazare anunță rectificarea bugetară: Ministerele au cerut 60 de miliarde. România nu își permite

alexandru nazare
Foto: Agerpres/ Alexandru Nazare

Rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată joi și discutată vineri în ședința de Guvern. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că prioritățile.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată şi publicată joi, pentru a fi discutată vineri în şedinţa Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmăreşte acoperirea nevoilor urgente ale instituţiilor publice, în special din domeniile Sănătăţii şi Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ţinta de deficit bugetar pentru 2026.

"Încercăm să finalizăm astăzi şi să publicăm rectificarea astfel încât să intre mâine în şedinţa de Guvern. E o rectificare importantă, care îşi propune să acopere nevoile esenţiale primare din acest moment, care sunt în special în zona de Sănătate: Ministerul Sănătăţii, Casa de Sănătate, Ministerul Agriculturii, dar să păstreze de asemenea un echilibru foarte important în perspectiva finalizării anului 2026 şi a încadrării României în ţinta de deficit pentru anul 2026, luând în calcul perspectivele de încasare pentru cererile de plată 5 şi 6 la finalul anului. Încercăm să facem aceste lucruri astfel încât să rămânem în echilibru şi detalii suplimentare le veţi avea mâine după şedinţa de Guvern", a spus Nazare, care a fost prezent la festivitatea de predare a noului Centru de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei către Institutul Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

Două rectificări pentru ultimele luni ale anului

Alexandru Nazare a precizat că planul pentru ultimele luni ale anului prevede două rectificări bugetare.

"Noi avem un plan stabilit până la finalul anului care prevede două rectificări. Operaţiunile prevăzute pentru prima rectificare şi acoperirea sumelor necesare vor apărea în textul rectificării care va fi publicat şi pe care îl voi prezenta mâine. (...) Noi am planificat şi suntem pregătiţi şi pentru a doua rectificare. Aşa am discutat încă de la audiere şi am făcut acest anunţ încă de la audiere", a arătat ministrul.

Solicitările ministerelor de suplimentare însumează 60 de miliarde de lei

Întrebat dacă rectificarea va acoperi solicitările ministerelor de suplimentare a bugetelor, care însumează 60 de miliarde de lei, ministrul Finanţelor a apreciat că suma este prea mare pentru a putea fi alocată integral.

"Ministerele au cerut 60 de miliarde. Este o sumă foarte mare. Nu cred că România îşi permite să aloce sume de o asemenea magnitudine. Cred că trebuie să fim responsabili şi cred că în adâncul sufletului lor toţi ordonatorii ştiu că acea sumă este un pic exagerată", a explicat Alexandru Nazare, conform Agerpres.

PSD vrea situația "reală" a finanțelor țării

Conform surselor, PSD a acceptat ca ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, să facă prezentarea situaţiei "reale" a finanţelor ţării, aşa cum a cerut preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, după această primă rectificare bugetară.

Când ar putea fi aprobată a doua rectificare bugetară

În luna noiembrie ar urma să fie aprobată o a doua rectificare bugetară, iar până atunci Nazare va trebui să prezinte public situaţia finanţelor şi a datoriilor lăsate de Guvernul Bolojan la buget, au indicat sursele politice. 

În ceea ce privește bugetul pentru anul 2027, ar putea trece prin asumarea Guvernului. Adoptarea Legii bugetului prin asumarea răspunderii Guvernului ar putea permite un control mai strict asupra cheltuielilor și menținerea țintei de deficit, în contextul în care, în dezbaterea parlamentară, pot fi introduse amendamente care să majoreze cheltuielile bugetare fără surse de finanțate sustenabile. 

Deficitul bugetar scade. Anunțul făcut de ministrul Nazare

Totodată, luni, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a transmis, în ceea ce privește deficitul bugetar, că ”scade cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% la 3,81%. Execuția bugetară la septembrie s-a încheiat cu un deficit de 78,3 mld. lei, față de 102,47 mld. lei în aceeași perioadă a anului trecut. Datele la zi continuă să confirme efectele măsurilor de consolidare fiscală și marchează o evoluție importantă în corectarea dezechilibrelor bugetare. Totodată, septembrie este prima lună din acest an în care comparația anuală surprinde atât efectele măsurilor de consolidare fiscală, cât și o bază de raportare care include măsurile intrate în vigoare în toamna anului trecut”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close