€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Prigoană propune ca presa scrisă și online să intre sub autoritatea CNA

 

Deputatul PDL Silviu Prigoană a depus la Cameră o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului, propunând ca presa scrisă şi online să intre sub autoritatea CNA, Consiliul urmând că stabilească şi criteriile privind acordarea licenţelor pentru tipărirea sau găzduirea pe servere a publicaţiilor

Propunerea legislativă, înregistrată la Camera Deputaţilor la 1septembrie, are ca termen pentru dezbatere şi vot final în prima Cameră sesizată 45 zile, după care va fi trimisă Senatului.

Conform iniţiativei legislative, "Consiliul exercită autoritate în domeniul presă scrisă (ziare şi reviste) şi presă online, numai în cazurile expres prevăzute de prezenta lege", în acest sens urmând să fie completat articolul 10 al actualei reglementări.

Potrivit iniţiativei legislative, licenţa este obligatorie pentru tipărirea oricărei publicaţii de presă scrisă pe teritoriul României şi pentru găzduirea de publicaţii online pe servere, obligaţia verificării licenţei revenind proprietarului serverului. Valabilitatatea unei licenţe pentru presă scrisă sau online ar urma să fie de şapte ani. Licenţa poate fi concesionată numai cu aprobarea Consiliului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close