Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că procurorul general Tiberiu Niţu ar trebui să-şi dea demisia din funcţie şi subliniază că Ministerului Public nu poate funcţiona decât în condiţii de integritate ireproşabile.
'Eu nu contest rezultatele din carieră, modul în care domnul Niţu şi-a impus anumite standarde profesionale, nu despre asta e vorba. E o chestiune de credibilitate a unui lider, a unui şef al unui sistem foarte important, sistemul Ministerului Public, care nu poate funcţiona decât în condiţii de prezumţie de integritate ireproşabile. Este postul din care se conduc procurorii. Procurorii sunt cei care acuză cetăţenii pentru comiterea de fapte penale, cercetează şi trimit eventual în judecată, sau încetează urmărirea penală. Aceşti oameni trebuie să fie în afară de orice dubiu. Sigur că oricine are prezumţia de nevinovăţie, dar trebuie să înţelegem un lucru şi cei care lucrează în stat şi cei care lucrează în politică. În momentul în care accezi într-o funcţie ai mai puţine drepturi, nu mai multe, nu invers ', a declarat fostul ministru al Justiţiei, întrebat despre situaţia procurorului general şi ce ar trebui să facă în situaţia în care se regăseşte.
Predoiu a mai spus că oamenii politici au o mai mică marjă de mişcare în ce priveşte 'credibilitatea, integritatea, prezumţia de reputaţie'.
'Dânsul este procuror general, nu mai e cetăţean obişnuit. Această prezumţie de reputaţie nu poate fi ameninţată de nimic. Oricând o instituţie (DNA - n.r.) cu o reputaţie pe care nu o mai poate contesta nimeni pune o astfel de problemă, când ministrul Justiţiei, se pare, îţi sugerează să faci un gest de demnitate ca să protejezi sistemul, nu cred că ai de ales. Pe scurt, cred că se impune demisia domnului Niţu. Şi, cred că şi din punctul dumnealui de vedere ar avea de câştigat', a adăugat prim-vicepreşedintele PNL.
Procurorul general Tiberiu Niţu a precizat, joi, că a beneficiat doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege şi că este de datoria lui să se asigure că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfăşura în condiţii normale.
Totodată, el a dat asigurări că activitatea sa nu este afectată, nu este influenţată sau perturbată de demersurile judiciare desfăşurate în vederea clarificării situaţiei referitoare la folosirea coloanelor oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News