Ponta, întrebare-cheie pentru Iohannis după mesajul la startul campaniei electorale

Fostul premier Victor Ponta reacționează după mesajul transmis, în urmă cu o zi, de la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis înainte de startul campaniei electorale, atrăgând atenția asupra unor candidați sprijiniți de PNL cu probleme în justiție. 

"A crezut cineva vreodată în minciunile liderilor PNL?! Păi la Târgu Mureș candidează "independent" tot Dorin Florea (cercetat penal), la Arad "imaculatul" Falcă, la Botoșani tot Flutur bătut în 2012 la vot și călcat apoi și de procurori, la Caracal primarul pesedist trecut la PNL și mai sunt zeci sau sute de exemple similare în țară!

Da, știu, ne-a zis Dl Iohannis să avem grijă să votam doar partidele care "fac reforma"! Pe bune, ce spui Klaus?!

Problema este dacă în continuare sunt români care să se lase păcaliți iar și iar de aceleași lozinci și aceeași propagandă! Sper că nu!", a scris Victor Ponta, vineri, pe pagina sa de socializare.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, de la Palatul Cotroceni, câteva sfaturi candidaţilor şi alegătorilor, înainte de scrutinul care va decide aleşii locali din luna iunie.

"Uitați-vă bine la candidați! Uitaţi-vă la candidaţi şi gândiţi-vă dacă candidatul dumneavoastră preferat este un om integru, să nu fie certat cu legea. Uitaţi-vă bine dacă este un bun gospodar, fiindcă el va trebui să răspundă de gospodărirea localităţii în care trăiţi.

Uitaţi-vă la echipa pe care o are în spate, uitaţi-vă la echipa de consilieri cu care vine, uitaţi-vă dacă sunt oameni serioşi, uitaţi-vă la candidaţi şi întrebaţi-i dacă cunosc problemele localităţii dumneavoastră, dacă vin cu soluţii.Este, de asemenea, important să vedem din ce partid vine candidatul sau candidaţii. Vor fi unii care vor încerca să vă spună că toate partidele sunt la fel. Nu este adevărat! Nu toţi sunt la fel.

Vă amintiţi, acum şase luni, dumneavoastră şi cu mine am cerut partidelor politice să se reformeze. Unii au luat-o foarte în serios. Au început procesul de reformă internă. Alţii doar mimează reforma. Este important şi partidul din care provine candidatul. Uitaţi-vă bine!", sunt doar câteva dintre sfaturile transmise ieri de președintele Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel