PES cere liderilor UE să condamne comportamentul lui Băsescu față de Ponta

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, se declară "dezamăgit și șocat" de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa premierului Victor Ponta din interviul de marţi seară de la B1 TV şi solicită liderilor instituţiilor UE să condamne comportamentul şefului statului, amintindu-le totodată cât de vigilenți au fost cu monitorizarea angajamentului liderilor politici față de respectarea Constituției.

"PES critică interviul exploziv al lui Traian Băsescu de marţi, 27 noiembrie. Cu zece zile înainte de alegeri, Băsescu l-a descris pe premierul Ponta drept mincinos, stupid şi porc. Preşedintele Băsescu a mers mai departe și a ameninţat că nu-l va desemna premier pe Ponta chiar dacă USL va obţine majoritatea absolută după 9 decembrie", se arată într-un comunicat de joi al PES, care mai notează că în prezent Uniunea e cotată la 62% în sondajele de opinie.

Liderul PES Stanișev se declară "dezamăgit şi şocat" de comportamentul preşedintelui. "Aceasta este o ameninţare vădită la standardele democratice şi constituţionale. Este deja o îngrijorare faptul că el a ales să recurgă la un asemenea limbaj incendiar şi să intre el însuşi în campania electorală deşi deţine o funcţie care ar trebui să rămână neutră politic, însă ameninţarea de a nu-l desemna pe domnul Ponta depăşeşte orice limită", a mai afirmat Stanişev, potrivit Mediafax.

Acesta consideră că "Ameninţarea preşedintelui României reprezintă un afront la adresa Constituţiei" și cere liderilor UE să condamne un astfel de comportament, recomandându-le să dea dovadă de consecvență. "În timpul verii UE a fost extrem de vigilentă în monitorizarea standardelor democratice şi respectarea de către actorii politici a Constituţiei. Le cer acum să aplice aceleaşi standarde precise", a spus Stanişev.

De asemenea, președintele PES și-a exprimat încrederea că "poporul român va vedea dincolo de aceste manevre. Avansul semnificativ şi ferm din sondaje al lui Victor Ponta indică faptul că românii vor ca ţara lor să se îndrepte spre o direcţie mai calmă şi mai progresistă", a conchis liderul PES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel