PAȘTE sau PAȘTI? Care este forma CORECTĂ. Este bine de știut

În fiecare an, în apropierea Învierii Domnului, apare și problematica legată forma corectă a cuvântului Paşte sau Paşti. Iată care este și se spun fețele bisericești și lingviștii. 

În timp ce unele fețe bisericești sau teologi ortodocși atrag atenția asupra cuvântului "Paște" ca fiind greșit în limba română și arată că doar varianta la plural respectă tradiţia religioasă autentică, lingviștii și dicționarele explicative sunt mai îngăduitoare și spun că ambele forme sunt acceptate. 

Așadar, cum ar trebui să le urăm apropiaţilor „Paşti fericit" sau „Paşte fericit"? Iată care este originea cuvântului, ce explicaţii ne dau lingviştii și dicționarele și cum ar trebui să spunem de fapt. 

În primul rând, trebuie menționat că ambele forme sunt corecte, dar se folosesc în contexte diferite.

Ce spun fețele bisericești


Preoții susțin că "în Vechiul Testament, atât în momentul instituirii ei divine (Ieșirea 12) cât și în contextul ei istoric imediat (Iosua 1-5), Sarbatoarea mozaică a Paștilor cunoaște numai forma de plural, tocmai datorită multiplelor ei semnificații, pe care și le păstrează întocmai, ba chiar și le mai și sporește în creștinism.

Prin PAȘTI, creștinii Bisericii primare, ca și cei din veacurile imediat următoare, înțelegeau atât sărbătoarea Învierii domnului cât și a Cinei celei de taină, precum și a Sfintelor Patimi, iar uneori numai comemorarea acestora", spune părintelui Ioan Bude.

Cum explică lingviștii

Potrivit Dictionarului Ortografic Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane‎ (DOOM), „Paşte" este forma acceptată la singular a substantivului propriu masculin, în timp ce „Paşti" este forma la plural a substantivului. "Răspunsul clar oferit de DOOM este că ambele forme (Paşte / Paşti) sunt acceptate ca fiind corecte. Dacă avem în vedere substantivul propriu, care denumeşte sărbătoarea, în funcţie de context, se poate folosi forma de singular "Paşte" sau cea de plural "Paşti".

De exemplu, este corect să spunem: "Un Paşte fericit" (dar nu "Un Paşti fericit", în care s-ar combina, ciudat, un articol nehotărât, cu forma de singular -"un" – cu un substantiv la plural, "Paşti" – nu spune nimeni "un cozonaci")", explică profesorul Bogdan Cristea.

De asemenea, "Paştele cade, anul acesta, pe data de..." sau "Paştile cad, anul acesta, pe data de...", "De Paşte/De Paşti vremea va fi frumoasă" sunt formulări corecte. Profesorul George Pruteanu scria că „amândouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă". Acesta îşi motiva răspunsul pornind de la etimologia cuvântului, care provine din ebraicul „pesah", adică pască. „Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul "Paşte", spunîndu-se, firesc, fie "sărbătorile de Paşti", fie "sărbătoarea Paştelui", explica George Pruteanu.

Ce arată DOOM si DEX

DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane), 2005:

!paște/paști (paine sfintita) s.n.pl.art. paștele/paștile

!Paște (sarbatoare) s.propriu m.pl.Paști (doi Paști, dar pl.n. Sfintele Paști)

DEX (Dictionarul explicativ al limbii romane) precizează diversele sensuri ale cuvântului și etimologia:

PAȘTI s.m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Invierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea eliberarii acestora din robia egipteană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel