Cele 25 de OUG nu au ajuns la Parlament. Titus Corlăţean: Un HAOS incredibil!

Senatorul Titus Corlăţean a explicat că la Parlament nu a ajuns decât una dintre cele 25 de ordonanţe adoptate de Guvernul Orban înainte de moţiunea de cenzură, dar şi că situaţia este nemaivăzută, dat fiind faptul că unii miniştri trebuiau să dea avizele pe loc, în şedinţă. 

"Am mai multe comentarii pe baza fragmentelor care ne sunt disponibile datorită mass-mediei. Trebuie să constat lipsa de profesionalism la nivelul fostului Guvern Orban, demis cu o majoritate covârşitoare. Mi-e greu să înţeleg cum pot fi înscrise pe ordinea de zi şi adoptate OUG fără avize, în anumite cazuri din partea ministerelor. Cum poţi adopta o OUG neavând aceste avize? Pentru că cele care vor veni ulterior pot avea observaţii serioase. Este un haos incredibil.", a spus Titus Corlăţean la Antena 3. 

Publicarea în MO nu e singura condiţie

"În ultimele zile s-a vorbit exclusiv de publicarea în Monitorul Oficial. Dar mai trebuie ceva pentru a intra în vigoare. Trebuie trimise la Parlament, la preşedinţii celor două Camere. Eu nu sunt preşedinte al Senatului interimar, ci doar am fost mandatat să exercit competenţe de preşedinte  până la alegerea altuia. Dar nici eu, nici preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu,  nu putem spune câte OUG au fost adoptate în şedinţa de Guvern. Am primit doar una, cea cu poliţiştii din penitenciare. Vă daţi seama, nici la această oră nu ştim câte au fost, de ce au fost adoptate fără avize. Au fost urlete în şedinţa de Guvern pentru că miniştrii trebuiau să dea avize pe loc, ceva nemaivăzut.", a mai spus senatorul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel