Orban, plan pentru moţiune. Caută sprijin în barca puterii

Vlad Manolache / 03 mai 2018 / 13:42 Salveaza PDF Comentarii

Ludovic Orban caută sprijin, pentru moţiunea de cenzură, la foştii lui colegi. Preşedintele PNL se bazează pe informaţii conform cărora ar exista tensiuni între PSD şi ALDE.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reiterat joi că o moţiune de cenzură va fi depusă în această sesiune parlamentară, însă a subliniat că trebuie maximizate şansele ca aceasta să fie adoptată de Parlament, susţinând şi că deja au apărut tensiuni între PSD şi ALDE. 

 Trebuie bine pregătit terenul

"Demiterea premierului, a unui Guvern, se face prin moţiune de cenzură. Vom utiliza acest instrument al moţiunii de cenzură, dar într-un moment în care vom considera că sunt cele mai mari şanse. Trebuie să apară nişte fisuri evidente în cadrul coaliţiei, să se rupă UDMR de PSD, că deocamdată UDMR s-a lipit ca marca de scrisoare de PSD. Deja au apărut tensiuni între PSD şi ALDE, dar nu sunt încă nişte tensiuni care să ajungă la maturitate şi care să determine un vot al ALDE împotriva Guvernului. Se mai lucrează şi în PSD, fiindcă nu toţi pesediştii sunt de acord cu nivelul absolut grobian pe care Dragnea l-a impus în cadrul leadership-ului partidului, dar încă nu au curajul să se manifeste şi de regulă ştiţi cum fac ei la moţiunea de cenzură: nu-i lasă să voteze pentru că nu au încredere în parlamentarii lor cum bagă bilele. (...) De asemenea, la nivelul discuţiilor şi cu parlamentarii minorităţilor naţionale trebuie bine pregătit terenul astfel încât să maximizăm şansele de a trece o moţiune de cenzură. Cu siguranţă vom apela la acest instrument", a spus Orban la Adevărul live.

 Susţine că există discuţii individuale 

El a amintit că pe parcursul unei sesiuni parlamentare Opoziţia poate depune o singură moţiune de cenzură.

Orban a afirmat că există discuţii individuale cu parlamentari ai ALDE.

"Cred că Tăriceanu e mulţumit de relaţia cu Dragnea. Tăriceanu e mai zelos în a susţine agenda PSD decât Dragnea. Parcă el s-a înscris în PSD, nu în ALDE", a mai spus liderul PNL, conform Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25