Orban: Ceea ce a făcut dl Cercel e de neacceptat. Nu avea dreptul

Premierul Ludovic Orban a vorbit despre demiterea medicului Adrian Streinu - Cercel din comisia anti-COVID. 

"În calitatea pe care o avea, de președinte al comisiei, nu avea dreptul să comunice public astfel de măsuri și nu e la prima comunicare publică contrară deciziilor oficiale care au fost luate de autorități, contrar protocoalelor și procedurilor care sunt stabilite oficial de către INSP, de către Ministerul Sănătății sau de alte autorități. Nu poți să-l menții ca președinte al comisiei anti-COVID-19 pe un reprezentant care-și permite să-și exprime public niște opinii personale, niște propuneri în condițiile în care el acționează într-un regim instituțional, în cadrul Ministerului Sănătății. Ceea ce a făcut domnul Cercel este de neacceptat!", a declarat Ludovic Orban, în direct la B1 TV.

În ceea ce privește consultarea față de ideile și deciziile pe care le-a luat medicul Streinu - Cercel, Ludovic Orban susține că "el se referea în documentul respectiv la Guvern, la necesitatea unui Guvern COVID, la lucruri grave de carantinare a persoanelor în vârstă, a persoanelor de peste 65 de ani, la desprinderea din familii, la mutarea din sânul familiei a acestor persoane, plus alte propuneri ca statul să preia distribuirea electricității, distribuirea apei... deci un asemenea document, într-o contradicție flagrantă cu lumea în care trăim, rar mi-a fost dat să văd", a completat el.

Vă reamintim că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, joi, la Timișoara, că Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății, iar în locul acestuia, la conducerea Comisiei, a fost numită Adriana Pistol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel