Ora Pâmântului. Sâmbâtă se sting luminile

Ora Pământului
Ora Pământului

 Sâmbătă, 30 martie, timp de o oră, în intervalul 20:30 - 21:30, instituţii şi companii din întreaga lume sting luminile şi opresc aparatele neesenţiale, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie, Earth Hour.

Anual, începând cu 2007, în ultima sâmbătă a lunii martie se sărbătoreşte Ora Pământului - Earth Hour - eveniment internaţional care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de curent electric faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

"Anul acesta suntem la cea de a 13-a ediţie a 'Orei Pământului'. În peste 170 de ţări, sâmbătă, 30 martie 2019, la 20:30 (ora locală a fiecărei ţări), monumente sau situri celebre nu vor fi iluminate timp de o oră, cetăţenii, colectivităţile şi firmele fiind invitate să facă şi ele acelaşi lucru. Toţi cei implicaţi în organizare speră astfel să mobilizeze milioane de persoane din întreaga lume care să susţină respectarea angajamentelor împotriva încălzirii climei", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Ministerul Mediului se va implica în mod activ în organizarea Orei Pământului şi se va afla printre instituţiile care vor stinge luminile între orele menţionate. În acest context ministerul recomandă tuturor - instituţii publice, companii, ONG-uri, cetăţeni - să se alăture demersului şi să facă stingă lumina sâmbătă, în intervalul 20:30 - 21:30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel