Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat, în luna august, o scădere de 37% faţă de perioada similară din 2025, marjă în care şi maşinile electrice au raportat un declin de 29%, arată Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Analiza vine pe baza datelor preliminare publicate de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI).
Conform analizei de piaţă, la nivelul primelor opt luni ale acestui an, totalul pieţei de autoturisme din România s-a diminuat cu 10%, în comparaţie cu acelaşi interval din 2025.
În topul mărcilor înmatriculate, primele trei locuri sunt ocupate, în ordine, de: Dacia - cu 2.142 de unităţi, Toyota (1.229) şi Skoda (845).
De asemenea, în funcţie de modele, prima poziţie în clasamentul înmatriculărilor revine Dacia Logan - cu 809 exemplare, urmată de Dacia Duster (637 de unităţi) şi de Toyota Corolla (490).
Pe segmentul autoturismelor electrificate a fost consemnată o scădere de 31%, de la un an la altul, iar strict în zona autoturismelor pur electrice, un recul 29%, până la 669 de unităţi noi înmatriculate.
APIA este o organizaţie non-profit, o entitate reprezentativă în industria auto din România, înfiinţată în anul 1994, membră a Organizaţiei Mondiale a Constructorilor de Automobile - OICA, din 1996.
Cinci persoane, puse sub control judiciar după ce au fost prinse că vindeau maşini furate din Canada
Cinci persoane au fost plasate sub control judiciar de procurori, după ce ar fi încercat să înmatriculeze şi să vândă în România două autoturisme în valoare de peste 120.000 de euro, cunoscând că acestea provin din comiterea unor fraude pe teritoriul Canadei.
Potrivit unui comunicat, vineri, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus luarea măsuri preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 28 august şi până la data de 26 octombrie inclusiv, faţă de cinci persoane, fiind acuzate de tăinuire şi, respectiv, complicitate la tăinuire.
Procurorii susţin că, în perioada februarie-martie, una dintre persoane ar fi dobândit două autoturisme, a căror valoare depăşea 120.000 de euro, cunoscând că provin din comiterea unor fraude pe teritoriul Canadei, iar cu ajutorul celorlalte persoane ar fi încercat să le înmatriculeze pe teritoriul României, reuşind chiar să înscrie în circulaţie unul dintre aceste vehicule, pe care l-a şi înstrăinat ulterior, obţinând suma de 30.000 de euro.
Cu ocazia efectuării unor percheziţii domiciliare la cinci adrese din municipiul Bucureşti au fost recuperate cele două autovehicule traficate, menţionează sursa citată.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către Serviciul Investigaţii Criminale - Biroul Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
O maşină SH din 10 are mai multe semne de uzură decât cred cumpărătorii
Una din zece maşini second hand (10,1%), verificate în România, prezintă semne de utilizare mult mai intensivă decât cred cumpărătorii, relevă o analiză de specialitate, dată publicităţii marţi.
Conform carVertical, un vehicul este considerat ca fiind condus intensiv în cazul în care kilometrajul său anual depăşeşte 36.000 de kilometri (adică o medie de peste 3.000 de kilometri pe lună). Astfel, din totalul vehiculelor verificate pe platformă, în România, în perioada 2025 - 2026, o pondere de 10,1% au intrat în această categorie.
"Vehiculele folosite în regim de taxi, pentru ride-hailing sau pentru alte servicii de transport îşi petrec cea mai mare parte a timpului operând în medii urbane. Acceleraţia şi frânarea repetitive, funcţionarea la ralanti, călătoriile pe distanţe scurte, intrările şi ieşirile frecvente ale pasagerilor sau încărcarea şi descărcarea bunurilor sunt acţiuni care contribuie la uzura crescută a motorului, a suspensiei, a interiorului, a transmisiei şi a multor altor componente", se menţionează în studiu.
Cercetarea a identificat şi modelele din România care sunt cel mai frecvent asociate cu o utilizare intensivă, iar pe primul loc s-a clasat Skoda Kodiaq - cu 35,6% dintre aceste modele ce au depăşit pragul anual de 36.000 de kilometri. Ierarhia este continuată de Mercedes-Benz 220 (cu 29,2%), Skoda Octavia (21,4%), Skoda Superb (20%) şi Mercedes-Benz E-Class (16,4%).
"Faptul că aceste modele sunt alese deseori pentru a fi utilizate în scopuri comerciale nu este deloc surprinzător având în vedere cât sunt de practice, fiabile şi eficiente. Mai mult, toate modelele din top pot parcurge mulţi kilometri fără probleme, lucru care le face să fie la mare căutare printre micii şi marii afacerişti şi furnizorii de servicii. La rândul lor, persoanele fizice care caută vehicule second-hand sunt atrase de ele din aceleaşi motive, asociind aceste maşini cu confortul, durabilitatea şi fiabilitatea. Taxiurile clasice sunt uşor de recunoscut după ce se "pensionează", dar multe alte vehicule utilizate pentru servicii de transport, pentru car-sharing, călătorii de afaceri sau direct ca vehicule de închiriat nu se deosebesc de maşinile obişnuite odată ce intră pe piaţa de auto rulate. Chiar dacă rapoartele de istoric auto pot să nu conţină întotdeauna înregistrări care să indice o utilizare comercială, progresia kilometrajului poate dezvălui dacă o maşină a avut un trecut mai solicitant decât sugerează în prezent aspectul său", susţin realizatorii analizei.
Aceştia adaugă faptul că samsarii de maşini încearcă, deseori, să ascundă aceste informaţii, deoarece cumpărătorii evită în general fostele taxiuri.
"Având în vedere că ţările nu schimbă în mod sistematic date despre vehicule, este dificil să urmăreşti istoricului unei maşini peste hotare. Fără acces la înregistrările istorice, cumpărătorii rămân în întuneric şi riscă să achiziţioneze un vehicul care a fost prost întreţinut", notează sursa citată.
Studiul carVertical a analizat rapoartele de istoric ale vehiculelor achiziţionate de către clienţii companiei în perioada ianuarie 2025 - mai 2026.

