Tocmai am terminat de urmărit întâlnirea Președintelui Klaus Iohannis cu elevii, părinții și profesorii de la Colegiul Carol I din Câmpulung Muscel. Sigur, scopul vizitei este legat de comemorarea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, iar alocuțiunea Președintelui se referea la Proiectul său de tara - “România Educată”. Nu am sa intru în detalii de conținut și nici nu voi începe o analiză pe tema proiectului de țară. De asta se ocupă specialiștii în educație. Dar nu m-am putut abține să nu scriu aceste câteva rânduri despre “comunicatorul” Klaus Iohannis.
Știu, mulți vor izbucni în hohote de râs la alăturarea numelui Președintelui de cuvântul “comunicator” și vor crede că sunt pe cale să scriu un text plin de ironie și sarcasm. DAR NU!!! Sunt încă sub impresia acestei ultime ore (12.00-13.00) în care am văzut un Klaus Iohannis care comunică. Am auzit un Klaus Iohannis care a avut auditoriul în mână. Am descoperit un Klaus Iohannis care transmite.
Președintele a început printr-o alocuțiune, după o introducere făcută de directorul Colegiului. Primul șoc a fost acela că nu citea. Președintele era, evident, în mediul său. Acest lucru a devenit din ce în ce mai clar pe măsură ce prezenta proiectul său de țară. Iohannis intrase in pielea profesorului de la catedră. Vorbea cu elevii din sală, le cerea să răspundă la întrebări. Sigur că era un amestec de atitudini pedagogice și prezentare de concepte abstracte ce probabil le-au scăpat elevilor mai mici din primele rânduri ale sălii, dar Președintele comunica. Klaus Iohannis a reușit să stabilească o legătura cu cei din sală și, cel mai important, “a trecut ecranul” (cum se spune în televiziune), adică a făcut click cu telespectatorul, lucru extrem de dificil și care s-a dovedit o mare provocare pentru Președinte. Până acum!
După lecția de istorie și Proiectul de țară a venit momentul Q&A. Iar aici Iohannis a înflorit complet. Se simțea ca peștele în apă. Vorbea legat, cu foarte puține pauze, folosind un limbaj colocvial, își mișca mâna liberă în gesturi ce legau propozițiile și subliniau ideile. Și ZÂMBEA (nu vorbesc de zâmbete prefăcute, ci de zâmbete reale, cu dinți, cu satisfacție), modula vocea și își COMUNICA ideile. La început mă deranjau aplauzele după fiecare răspuns, păreau lingușitoare. Vă jur, însă, că la ultima întrebare (un părinte l-a întrebat daca educația este un element de securitate națională și Președintele a răspuns că NU; educația este fibra națională, parte din ființa națională) ropotele de aplauze au fost cinstite, fără politicianism sau electoralism. Aplauzele nu miroseau a activist de campanie. Iohannis reușise sa îi atingă pe cei din sală.
Știu că mulți dintre voi vor crede ca m-a apucat preaslăvirea Președintelui. Adevărul e că am fost plăcut surprins de aceasta oră la Câmpulung. Acum, nu vă închipuiți că Iohannis s-a transformat peste noapte într-un orator de genul lui Crin Antonescu. Dar e de remarcat faptul că, atunci când vorbește pe un subiect cu care e confortabil, în care crede, pe care îl știe și, foarte important, când nu “beneficiază” de sfaturile unora dintre consilierii din jurul său, Iohannis poate să te facă să asculți și poate să te facă să te alături unei idei.
Notă: Titlul de pe homepage și primul paragraf sunt ale redacției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
