Președintele Nicușor Dan a comentat dosarul în care este vizat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și a remarcat faptul că informațiile din anchete nu mai ajung în spațiul public înainte de finalizarea investigațiilor.
„Cazul de la DNA al domnului Ciucu. Ce vreau să remarc - și ăsta este un pas înainte față de care după ce au fost numiți am avut o discuție cu cei trei procurori-șefi. În sfârșit, în sfârșit nu mai avem stenograme din dosare. Ani de zile noi făceam Justiția la televizor și în ziare înainte ca procurorul să scrie rechizitoriul. (...) Pot să constat că n-au mai existat scurgeri din dosare în opinia publică, iar acesta e un pas înainte”, a spus președintele Nicușor Dan.
DNA: Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Potrivit comunicatului transmis de DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Ciprian Ciucu. Anchetatorii susțin că, în noiembrie 2025, doi oameni de afaceri ar fi oferit servicii de publicitate și consultanță electorală destinate susținerii activității politice și electorale a lui Ciprian Ciucu, în contextul demersurilor pentru obținerea unor documente de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un proiect imobiliar din București.
Conform DNA, există „suspiciunea rezonabilă” că edilul ar fi primit aceste foloase în legătură cu atribuțiile sale de serviciu privind procedurile administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6.
Ce spune DNA despre stadiul anchetei
Procurorii precizează că dosarul se află în faza de urmărire penală și că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procedurală necesară administrării probelor.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar administrării probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite DNA.
Ciprian Ciucu: „Sunt nevinovat”
La ieșirea de la DNA de ieri, Ciprian Ciucu a respins acuzațiile și a transmis că va colabora cu anchetatorii.
„Nu am nimic de ascuns, sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc, le contest. DNA va comunica ce s-a discutat şi voi comunica şi eu mai târziu. Ce pot să zic e că de acum ştiu că voi avea un an, doi, trei, nu ştiu cât va dura acest proces, o tinichea de coadă. Vreau să îmi duc mandatul la capăt ca şi cum acest lucru nu există. Treaba mea e să am grijă de Bucureşti şi să îmi dedic timpul Bucureştiului.
În ceea ce priveşte această situaţie, voi colabora cu organele judiciare şi nu am nimic de ascuns”, a declarat Ciprian Ciucu.

