Nicolăescu avansează ipoteza unei noi suspendări pentru Băsescu

PNL - DEZBATERE - SANATATE
PNL - DEZBATERE - SANATATE

Eugen Nicolăescu, viceliderul grupului PNL de la Cameră a explicat că ar fi posibilă o nouă suspendare pentru Traian Băsescu. El susţine că această pauză nu a schimbat nimic în comportamentul lui Traian Băsescu, iar dacă se continuă în acest fel se va ajunge la o nouă suspendare. La prima ieşie publică după revenirea la Cotroceni Traian Băsescu a spus că "atacul USL a făcut ţăndări statul de drept în România".

"Aş avea mai multe variante de răspuns sau de comentat. Una s-ar referi la faptul că lupul îşi schimbă părul, dar năvarul ba. Deci, cu alte cuvinte, preşedintele Traian Băsescu nu s-a făcut bine în această vacanţă şi continuă să spună prostii sau lucruri trăsnite", a spus Nicolăescu.

El crede că Băsescu nu a învăţat nimic din lecţia suspendării. "O altă variantă de comentat ar fi că încă nu a învăţat nimic, din păcate, din lecţia suspendării, din lecţia demiterii şi eu sper ca în continuare să reuşim să ne înţelegem, dar dacă nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat", a precizat Nicolăescu.

”O majoritate parlamentară a considerat că poate face țăndări statul de drept, prin destituri, revocări, ordonanțe de urgență, care au blocat instituțiile. Aici vizez perioada 3-6 iulie. Destituirea Avocatului poporului, emiterea OUG prin care CCR i se lua atributul de a superviza hotărârile Parlamentului, destituirea primilor trei oameni în stat: preşedintele Senatului, Camerei Deputaţilor şi preşedintele României”, a declarat Traian Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel