Nevăzător umilit la urcarea în tren. A sunat la 112

Poliție, control trenuri. FOTO: Poliția Română
Poliție, control trenuri. FOTO: Poliția Română

Un nevăzător povesteste situaţia prin care a trecut datorită faptului că a dorit să meargă cu câinele ghid într-o călătorie cu trenul, la cuşetă. 

"Dragi prieteni, vă povestesc o întâmplare care din nou scoate la iveală incompetența cu care mă confrunt de ani buni, de-a lungul călătoriilor mele lungi cu trenul. Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în Vagonul de cușetă.

Am început, desigur, sa spun aceeași poveste a nu știu câta oară : că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celalalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul", povesteşte Silviu pe pagina sa de Facebook.

Ce spune legea

"În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să tipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cusetă. În acel moment, în care mă simțeam umilit și obosit, am sunat la 112 și i-am explicat celor de la poliție ce mi s-a întâmplat.

La stația Ploiești a venit o doamnă polițistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situația, ca în final să-mi spună că am dreptate și trebuie să-mi ocup locul. “Domnul” controlor a înțeles în sfârșit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cusetă mă asteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte nu apare că avem voie și noi să circulăm cu un câine ghid", a scris Silviu pe Facebook.

Citeşte aici mesajul integral:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel