Navă cu migranţi, împiedicată de Salvini să intre în apele teritoriale italiene

Vicepremierul italian Matteo Salvini a publicat joi un decret care le cere forţelor de ordine să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau tranzitarea apelor teritoriale italiene de către nava 'Sea-Watch 3', a organizaţiei neguvernamentale germane Sea-Watch, care a salvat miercuri 52 de migranţi în largul coastelor Libiei, relatează AFP.

Salvini, care este şi ministru de interne şi şef al Ligii (extrema dreaptă), a criticat anterior refuzul navei de a face cale întoarsă către Tripoli, în pofida acordului dat de către autorităţile libiene. Nava avea 'undă verde' pentru a debarca. Atitudinea organizaţiei Sea-Watch seamănă cu o adevărată sechestrare de persoane din raţiuni politice.

Ei sunt în polemică cu Ministerul italian de Interne pe seama migranţilor, a declarat Salvini. Sea-Watch nu-i va debarca pe supravieţuitori în Libia. Tripoli nu este un port sigur. Este criminal să trimiţi oameni salvaţi din mare către o ţară aflată în război, a declarat la rândul său pe Twitter organizaţia Sea-Watch, acuzând Uniunea Europeană că este complice la atrocităţi. Singura propunere pe care noi am primit-o este cea a Libiei, ceea ce este inacceptabil. Nava se îndreaptă spre nord, a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Sea-Watch, Ruben Neugebauer, pentru AFP. Potrivit site-ului de monitorizare a traficului maritim Marine Traffic, nava merge efectiv către nord şi se îndreaptă către insula italiană Lampedusa.

Miercuri, nava a salvat 52 de migranţi aflaţi într-o barcă pneumatică ce plutea în derivă în largul coastelor Libiei, operaţiunea organizaţiei provocând furia lui Salvini. El a denunţat acţiunile navei, pe care el o consideră pirat şi ilegală, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel