NATO în estul Europei: Întâlnire Lazăr Comănescu-Rose Gottemoeller

Cele mai mari provocări de securitate pentru NATO vin din vecinătatea estică a Alianţei Nord-Atlantice, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul general al alianţei, Rose Gottemoeller. 

Şeful diplomaţiei române a arătat că discuţiile cu oficialul NATO au vizat situaţia de stabilitate din regiune, relaţia dintre NATO şi ţările partenere din vecinătatea estică a alianţei, dar şi cu statele din Balcanii de Vest. De asemenea, a adăugat demnitarul, s-a avut în vedere atenţia care trebuie acordată consolidării securităţii şi stabilităţii în vecinătatea estică, dar şi în vecinătatea sudică. 

"Am avut aceleaşi evaluări cu privire la importanţa deosebită a întăririi prezenţei alianţei în zona noastră, a unei atenţii sporite în privinţa componentei sudice a flancului estic al alianţei pentru că (...) cele mai importante provocări în materie de securitate şi stabilitate vin din această parte a vecinătăţii alianţei", a spus Comănescu. 

România, din perspectiva NATO

Pe de altă parte, Rose Gottemoeller a evidenţiat contribuţia României la activităţile de instrucţie din Afganistan, pe care a considerat-o a fi de o importanţă vitală, mai ales în ultimii ani. Ea a amintit că ţara noastră este de mai mulţi ani un participant foarte important în Afganistan la unele operaţiuni de importanţă majoră în zone foarte periculoase ale ţării. În context, oficialul NATO a menţionat şi sistemul antirachetă pe care îl găzduieşte România. 

Totodată, Gottemoeller a vorbit şi despre activarea diviziei multinaţionale în cadrul Comandamentul de Sud-Est pentru a sprijini descurajarea şi apărarea în Europa de Sud-Est. Secretarul general al NATO a afirmat că alianţa pe care o reprezintă preţuieşte contribuţia României faţă de activităţile Tratatului Nord-Atlantic, notează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel