MS Margareta, gesturi impresionante: Le oferim ajutor material, îndrumare și sprijin

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coronei, a transmis, marți, un mesaj prin care își exprimă recunoștința și admirația pentru cei care au fost alături de copii și vârstnici în această perioadă.

„Suntem la aproape două luni de izolare. În multe locuri din lume oamenii trec prin mari suferințe și încercări, dar cei mai mulți dintre noi am dat dovadă de înțelepciune, spirit civic și grijă pentru cel de aproape. Sunt impresionată de munca asociațiilor din România, care s-au pus în slujba comunităților și a cetățenilor în lupta împotriva COVID-19. Le adresez tuturor recunoștință și admirație", a transmis Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.

În timpul epidemiei, Fundația Regală Margareta a României s-a concentrat în primul rând pe oamenii în vârstă și pe copii, mai ales pe cei aflați în situații dificile.

MS Margareta a spus că echipa Fundației are echipa necesară pentru ajuta în fiecare lună 2.000 de oameni în vârstă.

„Le oferim ajutor material, îndrumare în diverse chestiuni sociale și sprijin emoțional. Proiectele „Telefonul vârstnicului" și Fondul de Urgență pentru oamenii în vârstă funcționează zilnic", a spus Majestatea Sa.

„Prin organizații partenere, sprijinim seniori din București, Brăila, Constanța, Bacău, Cluj-Napoca, Brașov, dar și comunități mici, cum ar fi Războieni (Alba), Reghin (Mureș), Nicorești (Galați). Distribuim mii de produse alimentare, de igienă, sanitare și medicale, îngrijitori la domiciliu și asistenții sociali continuă misiunea. De Paște, 200 de vârstnici s-au bucurat de feluri tradiționale livrate acasă și pentru că mii de vârstnici din toată țara sunt singuri și nu mai au pe nimeni alături, Fundația Regală Margareta a României au lansat campania „Avem o dragoste de dat pentru cei care ne-au construit viitorul". (...) Dorim să ne arătăm recunoștința față de vârstnicii care au contribuit la formarea generațiilor noastre. Ei ne-au oferit atât de mult. Acum este rândul nostru să le întindem mâna. Mă gândesc la bunica mea, Regina Mamă Elena, care a făcut atât de mult pentru tatăl meu și pentru mine. Sunt sigură că înțelegeți foarte bine aceste sentimente, puteți să ajutați efortul nostru cu simplul sms cu textul „singur" la 8844 donând 2 euro lunar", a mai spus MS Margareta.

De asemenea, Fundația Regală Margareta a României susține 500 de copii din mediul rural sau din medii defavorizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel