EXCLUSIV  Mircea Țuglea, scriitor, a murit. O nouă ipoteză privind moartea sa

Scriitorul Mircea Țuglea a fost scos decedat vineri, 19 august, din apele Mării Nege, în zona plajei Modern din Constanța. Rudele și apropiații susțin însă că nu înecul ar fi fost adevărata cauză a morții sale.

Scriitorul Mircea Țuglea, în vârstă de 43 de ani a fost scos de salvamari din apele mării după câteva minute în care s-ar fi luptat cu curenții puternici. Deși cauza evidentă a morții, preluată de întreaga presă a fost înecul, soția și apropiații săi susțin altceva. 

Astfel, scriitorul nu s-ar fi aventurat în largul mării, iar moartea ar fi survenit din alte cauze, marea nefiind agitată în acele momente. 

Conform relatărilor salvamarilor, bărbatul ar fi fost atenționat și chiar fluierat de salvamari să se întoarcă pentru că ar fi depășit cu câțiva metri geamandura. Imediat, el ar fi făcut semne de ajutor către salvatori care au încercat să îl aducă la mal. În doar câteva minute cât a durat efortul salvamarilor de a ajunge la el, bărbatul intrase deja în stop cardio-respirator, el fiind găsit inconștient. Imediat după ce a fost adus la mal, au început manevrele de resuscitare. Peste 40 de minute au încercat salvatorii să îl resusciteze pe regretatul scriitor, încercări ce din păcate, nu au reușit.

Cei prezenți la fața locului au relatat că soția scriitorului, aflată într-o evidentă stare de șoc nu a mai permis nimănui să filmeze operațiunea de salvare, sau resuscitare, chiar și reprezentanții presei fiind nevoiți să se retragă la o distanță considerabilă. 

Enigma este reprezentată în acest moment de timpul scurs între momentul în care Țuglea era încă în viață și cerea ajutor și cel în care salvamarul a ajuns la el, moment în care era deja incoștient. 

Rezultatul necropsiei urmează însă să înlăture toate speculațiile și să stabilească adevărata cauză a decesului. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel