Ministrul Negrescu, către eurodeputaţii români: Putem fi relevanţi la nivel european

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a afirmat, în cadrul unei întrevederi avute miercuri cu europarlamentarii români, că "doar lucrând împreună putem fi relevanţi la nivel european". 

Potrivit MAE, în cadrul reuniunii, la care au mai participat la nivel de secretar de stat, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ai Departamentului Centenar, Victor Negrescu a evidenţiat importanţa cooperării interinstituţionale şi a participării tuturor actorilor relevanţi la procesele de fundamentare a poziţiilor oficiale ale României.

"Efortul nostru este de a clădi un mecanism de dialog permanent între toţi actorii relevanţi în problematica afacerilor europene. Rolul reprezentanţilor noştri din Parlamentul European este unul foarte important şi va fi pus în valoare în mod corespunzător. În acest sens, am abordat consolidarea cooperării cu europarlamentarii români în cadrul Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene şi cu personalul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în scopul unei interacţiuni mai eficiente şi benefice României. Doar lucrând împreună putem fi relevanţi la nivel european", a declarat ministrul delegat, potrivit comunicatului menţionat.

Un punct distinct de pe agendă a vizat candidatura României pentru relocarea, la Bucureşti, a Agenţiei Europene pentru Medicamente, în care participanţii au subliniat necesitatea de a asigura, printr-un efort conjugat, inclusiv la nivelul Parlamentului European, promovarea corespunzătoare a avantajelor competitive ale României, demonstrând că ţara noastră este pregătită şi merită să găzduiască această agenţie europeană.

Un alt subiect discutat a vizat pregătirile pentru exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România în primul semestru din 2019. 'Ne dorim ca proiectul Preşedinţiei să reunească ansamblul decidenţilor politici şi instituţionali, precum şi societatea civilă, mass-media, mediul academic şi întreaga societate în ansamblul ei. Este necesară obţinerea unui consens politic, iar elaborarea priorităţilor României trebuie să fie rezultatul unui proces consultativ transparent', a mai precizat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, potrivit comunicatului MAE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel