Ministru propus în Guvernul Orban, la PROTEST

Irina Constantin / 03 noi 2019 / 19:10 Salveaza PDF Comentarii
Investire Guvern Orban - ședința birourilor permanente
Investire Guvern Orban - ședința birourilor permanente

Sute de persoane au ieșit să protesteze, duminică seară, în mai multe orașe ale țării, împotriva tăierii ilegale de păduri, care au dus inclusiv la uciderea mai multor pădurari. Printre protestatari se află și un ministru propus în Guvernul Orban. 

În București, la Piața Universității, sunt câteva sute de oameni la protestul pentru păduri. Aproximativ 400 de oameni protestează în Cluj-Napoca. Cinci sute de protestatari sunt și la Brașov. Două sute de protestatari sunt și în Iași. Protestatarii din Cluj au ținut și un moment de reculegere în memoria pădurarilor uciși la datorie și au aprins lumânări.

Printre participanți s-a numărat și Costel Alexe, ministrul propus la Mediu, conform Mediafax. 

Este de datoria fiecăruia dintre noi să tragem un semnal de alarmă. Eu, ca român care ţin la păduri şi la mediul înconjurător, sunt în stradă alături de cei de la Asociaţia Iaşi. Cu ocazia asta, salut iniţiativa societăţii civile şi a organizaţiilor neguvernamentale şi din Bucureşti şi din ţară, care au ieşit în stradă pentru a da un semnal de alarmă împotriva tăierilor ilegale din România, care din nefericire pentru noi sunt din ce în ce mai mari, un grad alarmant de tăieri ilegale", a explicat Costel Alexe.

Potrivit acestuia, imediat după ce va fi învestit guvernul Orban va solicita un audit la Romsilva și va încerca să implementeze un plan național de combatere a tăierilor ilegale. 

Mi se pare firesc să avem GPS pe maşinile care transportă lemn din pădure până la depozit. Sunt 100% de acord şi voi finanţa acele hărţi prin satelit, astfel încât să avem o idee clară la cât se taie. Celelalte măsuri le vom lua în urma discuţiilor la Garda forestieră, Romsilva sau instituţiile din subordinea Ministerului de interne”, a mai spus Alexe.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24