Traian Băsescu a susţinut un dicurs furibund imediat după anunţarea exit-pollurilor. El şi-a arogat victoria, susţinut de numărătoarea paralelă a PDL. Traian Băsescu a lansat însă şi o serie de teme aseară prin care a avertizat ceea ce va urma. În aceeaşi frază el s-a contrazis. Dacă prima dată a spus că doreşte să aducă linişte şi stabilitate politică, puţin mai încolo a spus că va începe războiul cu "puşcăriabilii" din Parlament.
Prima contradicţie a lui Traian Băsescu a fost cea în care spunea, odată revenit la Cotroceni, va încerca să genereze un sentiment de împăcare în societate. Imediat însă a început atacul la adresa Parlamentului şi a puşcăriabililor. "Vreau să spun doar două cuvinte despre acest referendum: a fost un referendum care prin modul încare s-a desfăşurat a arătat că cei care au dat lovitura de stat nu au nici măcar fair-play. Adevăratul referendum pe care românii l-au validat este acela în care se cerea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Pentru asta urmează să dăm o adevărată bătălie politică. Puşcăriabilii trebuie să înţeleagă că eferendumurile validate sunt obligatorii pentru că reprezintă suveranitatea exercitată direct de români".
A doua minciună a lui Traian Băsescu a fost neprezentarea la vot. După ce în zilele anterioare referendumului anunţa că se va prezenta la urne, el a refuzat să participe. “Nu vreau să legitimez ceea ce ştiu că s-a făcut în umflarea numărului de voturi la acest referendum. Nu vreau să legitimez un referendum în care un aventurier politic duce la vot fete tinere în costume de baie. Nu vreau să legitimez prin prezenţa mea un referendum în care dispreţul pentru referendum este atât de mare încât doamne, domnişoare merg în bikini la vot. Acesta este motivul pentru care în cele din urmă am decis să nu merg la vot. Nu aş vrea ca mâine-poimâine cineva să spună că «domnule preşedinte, ai legitimat fraudele semnalate». Nu am vrut să le legitimez”, a afirmat Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu