Militari răniți în Afganistan. Viorica Dăncilă: M-a întristat profund vestea

Viorica Dăncilă, Legea achiziţiilor publice. Anunț privind ședința de Guvern
Viorica Dăncilă, Legea achiziţiilor publice. Anunț privind ședința de Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj după atentatul din Afganistan. 

”M-a întristat profund vestea atentatelor din Afganistan, în urma cărora şi-au pierdut viaţa civili, inclusiv copii, iar opt militari români au fost răniţi. Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestor evenimente tragice. Ministrul Apărării mi-a transmis că este în legătură permanentă cu echipa de comandă, iar medicii le acordă răniţilor ajutorul de specialitate. Le doresc însănătoşire grabnică militarilor noştri şi multă putere familiilor lor pentru a trece cu bine peste aceste momente dificile”, este mesajul prim-ministrului Dăncilă, transmis de Biroul de presă al Guvernului.

[citeste si]

Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni dimineaţă în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel