Mihai Chirica s-a suspendat din funcția de președinte al PNL Iași

Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că a decis să se suspende din funcția de președinte interimar al filialei Iași a PNL.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că se suspendă din funcția de președinte al PNL Iași deoarece nu vea să prejudicieze imaginea PNL în condițiile în care numele său apare într-un dosar de corupție, scrie Mediafax. 

„Așa cum am declarat și în luna ianuarie a acestui an, nu vreau ca acuzațiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale și cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iașului. Nu am renunțat la acest principiu și la această decizie. Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie 2021, să mă suspend din funcția de președinte interimar al Filialei Iași a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaș normal nu voi participa la nicio competiție internă în partid”, a anunțat miercuri, Mihai Chirica.

Conflict între PNL și USR PLUS

Primarul Iașului a vorbit și despre frământările politice de la Iași care au dus la un conflict între filialele locale ale PNL și USR PLUS.

„Încă de la începutul anului am constatat o tensionare vizibilă și o deteriorare a scenei politice ieșene. Eu, personal, ca primar și ca lider politic, am devenit ținta unor atacuri politice și de altă natură care nu se mai opresc. În toată această perioadă am fost pus în situații inedite, neașteptate și, mai ales, în contradicție cu principiile mele morale și obiectivele mele politice și administrative. Din păcate, la Iași, partidele politice au încetat să fie vehicule ale competiției de idei, dialogului și negocierii pentru cele mai bune soluții pentru comunitate și au devenit instrumente de luptă și distrugere a persoanelor și instituțiilor.... Cred că PNL parcurge o perioadă dificilă, într-un efort susținut, dar fără rezultatele dorite, de coabitare și colaborare cu alte partide politice. Nu pot fi decât dezamăgit de modalitatea neproductivă de funcționare a acestei alianțe aflate la guvernare și de faptul că rezultatele acesteia nu sunt conforme cu năzuințele PNL și ale românilor”, a mai spus Chirica.

Mesajul este adresat colegilor din PNL și cetățenilor orașului Iași

„Sunt cu conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu, sunt nevinovat și am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru! Totodată, vreau să vă împărtășesc viziunea mea despre politica din România, atât pe verticală, de la conducerea partidelor spre teritoriu, cât și în interiorul organizațiilor... Aș mai preciza că, în speța de ultimă oră care m-a pus într-o situație dificilă, acordul de asociere dintre Primărie și o societate comercială datează din 2005, iar în toată această perioadă a fost verificat de către juriștii municipalității și nu numai. Când am sesizat nereguli, am contribuit în mod direct la demonstrarea încălcării flagrante a gestionării derulării acelui acord și am delegat misiunea denunțării acestor nereguli celor care, prin fișa postului, au această obligație și care, iată, nu s-au achitat de ea. Timpul va demonstra că nicio acuzație de natură penală lansată împotriva mea nu este adevărată și că mi-am respectat jurământul față de ieșeni și oraș. Până atunci, mă voi concentra pe activitatea administrativă, pentru a realiza proiectele pe care le-am propus ieșenilor, împreună cu colegii din PNL și cu toți cei care doresc binele acestui oraș!”, a precizat Mihai Chirica.

VEZI ȘI: Costel Alexe, pus sub control judiciar. A făcut chiar el anunțul şi s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel