"Refuzul liberării condiționate era îngrozitor de greu de suportat, pentru că acest refuz era egal cu o condamnare efectivă. Erau trei luni. Iar tu știai că trebuie să fi liber atunci. Lăsând la o parte că însăși pedeapsa care era... îți era dată pentru îngrădirea libertății de exprimare. Așteptai îngrozit. Aveai copii, nevastă. Ei veneau convinși că plec. Și veneau și plecau înapoi. Era îngrozitor. Nu pot să vă explic în cuvinte ca să puteți să vă dați seama ce apăsare sufletească era pe mine. (...) Te anunța unul de la penitenciar: Ați fost discutat ieri în comisie, dar ați fost amânat. Atât. Nu vedeai pe nimeni. Cu cine să discuți? Niciunul. Ei veneau după ce se ținea comisia. Tot de la București primeau ordin. Lazăr lucra cu Vasile Gheorghe, șeful Cercetărlor Penale... ce îi zicea ăla... pentru că, patru ani de zile, numai el era șeful comisiei, deci era singurul om de încredere, pentru că erau anumiți oameni, cum au fost și cu condamnările. Era Ștefănescu Mihai ăsta care, tot la fel, nu aveai alt procuror decât cei selectați de Securitate, erau cei care executau exact ce trebuie. Eu am văzut când am văzut dezbaterea cu Filip. Am căutat actele și am văzut. Zic. Ia uite, mă, ăsta e nenorocitul! Nu am fost curios să văd cine era șeful comisiei. Mă interesa să fiu liber. Numai el a fost șef la cele patru comisii. Nu m-au audiat niciodată. Nici măcar nu m-au văzut la față. La a patra cerere am aflat că nu o să plec mai repede fiindcă deținuții politici sunt ținuți cu pedeapsa până la capăt. Deja mă consolasem", a declarat Marin Iancu pentru Antena 3.
Vezi și: Mihai Gâdea și Adrian Ursu, petiție adresată lui Iohannis: Ar fi o compensație firească
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
