Marea schimbare a fost făcută deja de premierul Cioloș

Guvernul Dacian Cioloș se legitimează prin nevoia de schimbare. Vrem o țară ca afară, aceasta este  ideologia în baza căreia au fost câștigate alegerile prezidențiale. Iar președintele Iohannis a  folosit puterea câștigată astfel pentru a impune ”tehnocrații” lui Cioloș.

Alegătorii care vor o țară ca afară se gândesc la autostrăzi, salarii, spitale sau școli. Evident, la lideri, de la primar la premier, ca demnitarii din Occident. Nu cred că vrea cineva să muncească mai mult sau să plătească amenzi mai mari, ca afară.

Autostrăzi sau salarii mai mari, din 2017

Autostrăzi nu vom avea prea curând. În primul său interviu, la Rareș Bogdan, premierul anunța că abia prin 2017 se vor termina licitațiile, studiile de fezabilitate etc. Salariile nu pot fi crescute în an electoral. Demnitari occidentali nu se înghesuie să lucreze în România, pe opt sute de euro, cât are un ministru de la noi, sau pe o mie, un primar. Ministrul Justiției, de pildă, și-a luat concediu de la Comisia Europeană, ca să dea o mână de ajutor guvernării. Tehnocrații de la multinaționale au venit în guvern ca la munca voluntară. Stau un an, cum stăteau bărbații în stagiu militar, după care se întorc la bonusuri și participații la profit. Cu salariul de la Palatul Victoria nu-și pot plăti nici întreținerea la vilă. În ciuda bunei credințe a premierului, nu-l văd rupând cercul vicios. Presiunea a 25 de ani de populism e prea mare.

Experiență pozitivă, după haosul post-Flutur   

Totuși, a făcut deja o schimbare, iar experiența pe care a avut-o ca ministru ne permite să sperăm la mai bine. În momentul în care a venit la Ministerul Agriculturii, dacă mai țineți minte, România nu ajunsese în UE. Și erau șanse să nici nu mai ajungă, din cauza dosarului agricol. Practic, după dezastrul aviar numit Flutur și haosul post-Remeș, Cioloș a salvat aderarea. Vorbește fluent bruxeleza și asta nu poate decât să ne ajute în relația cu Comisia și fondurile ei europene.

Depesedizarea, posibilă după votul pentru Buget

Cum spuneam, o schimbare a și făcut.  Pe de o parte, a fost obligat de situația politică. Guvernul Cioloș a depins de voturile PSD, la învestitură, și are nevoie de acestea și pentru a-și trece Bugetul prin Parlament. Ca urmare, nu putea face depesedizarea la care visau cu voce tare Alina Gheorgiu și Vasile Blaga. Deși are mână liberă, după votarea Bugetului, nu prea cred că va începe o mare epurare, în stil stalinist, după 1 ianuarie. Memoria guvernului MRU este  încă proaspătă. Lucrurile se vor petrece ca afară. Comisia Europeană se schimbă la cinci ani, fără înjurături și fără tam-tam. Oamenii lasă loc de bună-ziua, pleacă fără să se porcăiască, vin fără să-și înjunghie adversarul.

Frază cheie pentru administrație

Premierul Dacian Cioloș a spus că secretarii de stat care nu au performat sau nu sunt compatibili cu viziunea ministrului și cu obiectivele și cu proiectele lui, vor pleca. În traducere, din bruxeleză în românește, asta înseamnă că oamenii fără sprijin pleacă.  Sigur-sigur nu mai au sprijin politic cei puși de ALDE. Restul, mai discutăm, analizăm caz cu caz. Cine poate spune că a performat, sau că e compatibil cu ministrul, în afară de ministrul respectiv și de premier?

Oricum, e o schimbate față de epoca de piatră, când noaptea alegerilor era urmată de noaptea cuțitelor lungi, iar posturile erau înhățate cu mâna, din oală. De acum, estabilshmentul românesc va ști să folosească furculița (afară i se spune furculision).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel