Linia de tramvai 41, DIN NOU suspendată

Scutaru Cristina / 12 sep 2019 / 12:45 Salveaza PDF Comentarii

Linia de tramvai 41 va fi suspendată.

Linia de tramvai 41 va fi suspendată în zilele de weekend din septembrie

În vederea definitivării lucrărilor la suprastructura podului peste Şoseaua Virtuţii, în zona aflată deasupra traseului liniei tramvaiului 41, constructorul acestui proiect trebuie să asigure, în continuare, condiţiile de lucru în siguranţă şi fără riscuri. Prin urmare, se impune suspendarea circulaţiei tramvaielor din această linie, în următoarele trei săptămâni, în zilele de weekend: 14 - 15.09.2019, 21 - 22.09.2019, 28 - 29.09.2019.

Totodată, de luni până vineri, până la sfârşitul lunii septembrie 2019, tramvaiele liniei 41 vor circula doar până la orele 23:00.

Pentru asigurarea unei capacităţi de transport sporite în zonă, STB SA va suplimenta cu un număr de 20 de autobuze parcul liniilor navetă deja existente, respectiv 641 şi 642. În plus vor mai fi suplimentate şi liniile de tramvai 47, 1 şi 10, care converg în zona traseului liniei 41, cu un număr de 19 vagoane.

Societatea de Transport Bucureşti va monitoriza permanent fluxurile de călători în zona deservită de această linie importantă și va propune forurilor decizionale, în mod operativ, modificări ale capacității de transport, în funcție de cerere.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23