În ședința BPT din data de 07 aprilie 2016, Filiala ALDE BUZĂU a luat în discuție și moțiunea simplă împotriva ministrului justiției.
În acest sens președintele filialei MIHAI CRISTESCU a afirmat că ALDE a fost semnatarul acestei moțiuni împotriva ministrului de justiție doamna RALUCA PRUNĂ ca partid de opoziție, moțiune ce a vizat derapajele guvernului și ignorarea de către aceștia a drepturilor și cetățenilor românilor.
În demersul său, ALDE a clarificat o serie de aspecte la nivelul clasei politice din România.
Iată mesajul transmis de ing. Mihai Cristescu, președintele filiala ALDE Buzău:
"• Încă o dată s-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că ALDE este singurul partid din România care apără cetățenii și drepturile acestora. o UDMR a arătat, prin votul exprimat la această moțiune, că a înțeles pericolul pe care declarațiile doamnei ministrul îl reprezintă pentru un stat de drept și au susținut această inițiativă.
• Pe de altă parte, PNL a demonstrat prin votul dat împotriva moţiunii simple faptul că pentru ei drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt un lux.
PNL nu înţelege nici rolul său de partid parlamentar, de a sancţiona derapajele membrilor executivului sau a oricărui reprezentant al unei instituţii publice care nesocoteşte drepturile cetăţenilor. În orice democraţie, acesta este rolul fundamental al Parlamentului: de a fi de partea cetăţenilor, nu de partea structurilor de putere. o Parlamentarii PNL au arătat că nu înţeleg acest rol şi, mai rău, că joacă fără ezitare rolul de unealtă politică. PNL-ul de astăzi a devenit o simplă unealtă politică, al cărui singur rol este acela de a ridica mâna la comandă.
[citeste si]
• În discuțiile care s-au purtat în ultima perioadă cu privire la drepturile și libertățile cetățenilor, PNL a fost singurul partid care nu a ridicat un deget pentru a apăra drepturile românilor, ci a plecat mereu capul.
• ALDE reafirmă un adevăr fundamental: acela că drepturile omului şi libertăţile nu sunt negociabile în nici o ţară democratică, în nici o ţară liberă şi mai ales pentru un partid care se doreşte democratic şi liberal. o În momentul de față apele se limpezesc, iar toți românii și toți votanții liberali văd cât se poate de clar opțiunile fiecărei formațiuni în parte.
Opțiunea votanților liberali este cât se poate de clară - există un singur partid liberal, ALDE, care crede și se luptă pentru valorile liberale, pentru dreptul oamenilor de a trăi într-o societate liberă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu